
Doctorul Florian Stoian, unul dintre cei mai respectați doctori din Dobrogea și nu numai, a adresat astăzi, pe pagina sa de Facebook, o întrebare pe care și-o pune din ce în ce mai multă lume: „Mai are nevoie România de Republica prezidențială”?
Iată în continuare textul său, în întregime, care nu mai are nevoie de alte comentarii:
„Suntem intr-o ceață totală!
Stânga și dreapta în aceeași barcă, liberalism și socialism, capital și agenții de stat…cine mai înțelege…și ei spun proiect pe 7 ani. Deci acum e la stadiul de nou născut!
Să sperăm că nașul o sa îi taie moțul, de nu se va îmbolnăvi până atunci! Copilul, nu nașul, el e deja bolnav de putere!
Peste toate rămâne sila de a vedea oameni care s-au înjurat ca la ușa cortului și care acum își bat umerii, urmează șampania și pupături!
Dar pun o întrebare: mai are nevoie România de Republica prezidențială? Toți președinții au făcut din guverne propriile jucării, din prim miniștri adevărați Pinocchio, manevrați cu ațe, au jucat ca la poker proprii cetățeni!
Pentru cine vor guverna peste 20 de ani?
5.000.000 de români sunt în alte țări, forță nu glumă. Unii se gândeau sa revină. Cred ca acum nu vor mai veni!
Miroase a moarte în continuare peste România, sacii negri cu morții dezbrăcați și aruncați încă mișcă sufletele noastre!
Carbonizații de la Colectiv, Neamț, Constanța, București sunt vii pentru ai lor și pentru unii dintre noi! Coliva lor și șampania celor ce joi se vor pupa!
Întocmai ca Iuda pe Iisus!
Trezește-ne Doamne!”
Vă recomandăm și:
Dr. Florian Stoian, despre pandemie și speranță, la Dobrogea TV VIDEO
Locul în care trăiesc oameni vii pe dinafară, dar morți pe dinăuntru