Duminică nu avem voie cu mașina în centrul Constanței

Bulevardul Tomis din Constanța va fi loc de promenadă și de joacă duminică, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Există o excepție: pe bulevardul Ferdinand vor putea circula atât autobuzele, cât și autovehiculele.

Evenimentul este organizat în contextul în care Constanța participă alături de orașe state europene la „Săptămâna europeană a mobilității“ promovând mișcarea, mersul pe jos, pe bicicletă sau orice altă formă de deplasare, decât cea prin care se folosește autovehiculul personal.

Cu acest prilej, Primăria Municipiului Constanța invită toți copiii între orele 10:00 și 12:30, însoțiți de părinți sau profesori, să vină pe bulevardul Tomis pentru a-și testa abilitățile în fotbal, handbal, rugby, baschet, tenis de masă alături de antrenori ai cluburilor sportive constănțene.

Startul evenimentului se va da la ora 10:00 în fața Palatului Administrativ, iar moderator va fi jurnalistul sportiv Catalin Donose.

Pentru o bună organizare și pentru a nu risca incidente neplăcute, bulevardul va fi împărțit pe sectoare astfel: între statuia Lupoaică și farmacia Miga sunt așteptați cicliștii, roleri, copii de la școli cu biciclete și trotinete, persoane cu dizabilități. Între farmacia Miga și strada Cuza Vodă vor fi copiii de la unitățile de învățământ din Constanța cu role, biciclete sau cu orice altceva. De asemenea, între Cuza Vodă și Ștefan cel Mare se va juca fotbal masculin și feminin, iar între străzile Ștefan cel Mare și Dacia tinerii înscriși la cluburile sportive din Constanța își vor dovedi abilitățile sportive. Între străzile Dacia și Decebal handbaliștii constănțeni vor face demonstrații sportive, iar între strada Decebal și bulevardul Mamaia vom putea asista la meciuri de volei, baschet, rugby, oină și tenis de masă.

În contextul atâtor evenimente care se vor desfășura pe o arteră rutieră, pentru ca toate activitățile să se desfășoare fără probleme, sâmbătă începând cu ora 18:00 se va interzice oprirea/staționarea/parcarea autovehiculelor pe tronsonul amintit de pe bulevardul Tomis, iar duminică, între orele 08:00 – 22:00 circulația rutieră va fi oprită pe bulevardul Tomis pe tronsonul amintit. Vor fi închise intrările pe bd Tomis de pe străzile perpendiculare (str. Decebal, str. Dacia, str. Sarmizegetuza, str. Constantin Brătescu, str. Ștefan cel Mare, str. Cuza Vodă și str. Dragoș Vodă.


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

FOTO VIDEO Momente inedite la prima ediție a „Sărbătorii Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene”

vin sept. 20 , 2019
Prima ediție a „Sărbătorii Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene” s-a deschis oficial astăzi și a prilejuit câteva momente inedite. Am fost la eveniment și i-am văzut împreună pe președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, și pe Dumitru Mergeani, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea. Trăim într-o regiune deosebită și colaborare dintre cele […]

V-ar putea interesa și: