Edi Iordănescu: „O victorie sâmbătă ar însemna istorie”

Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, vineri, cu o zi înainte de meciul României cu Belgia, de la Euro 2024, că belgienii sunt „un adversar colosal”, dar tricolorii vor intra pe teren cu gândul la victorie.

„Mâine vorbim de o nouă provocare, probabil la un nivel superior. Este o provocare foarte mare pentru care suntem pregătiţi şi pe care o aşteptam. Sunt experienţe fantastice şi avem doar de câştigat din ele. Mâine va fi din nou momentul în care va trebui să ne ridicăm, să ne adunăm, să ne organizăm foarte bine. Să fim din nou foarte intenşi, să fim exacţi, să fim eficienţi şi să putem să propunem fotbalul pe care România poate să-l producă. Nu aşteptăm ajutor de la nimeni. Depindem de noi”, a spus Iordănescu.

El a precizat că, după victoria din meciul cu Ucraina, scor 3-0, le-a transmis jucătorilor un mesaj de echilibru.

„Noi am crezut tot timpul în procesul nostru, în munca noastră. Mă bucur de un grup bun, care mă ajută şi îmi face munca mai uşoară. Îmi doresc ca atunci când se va termina acest turneu final această generaţie să fie un factor important pozitiv pentru tineret. Să inspirăm. Am început foarte bine acest turneu, ne dorim să continuăm, iar încrederea mea în acest grup este totală. Cu siguranţă că va fi intactă şi mâine, indiferent ce se va întâmpla”., a mărturisit antrenorul.

Iordănescu este de părere că obţinerea calificării în optimi sâmbătă ar însemna „istorie”.

„Ar însemna istorie. E un feeling personal, cel puţin după acest prim joc mi s-a părut că românii s-au adunat din nou în spatele echipei naţionale şi nu numai. Am simţit din nou altă unitate, altă încredere, bucurie, speranţă, şi lucrurile astea ne motivează mai tare. Adversarul este unul colosal, cu multă valoare şi suntem conştienţi de asta. Dar intrăm în teren cu gândul să câştigăm, să ne punem în slujba tricolorului. Ne dorim calificarea. Dar o luăm pas cu pas. Dacă la final un punct ne va fi suficient este binevenit. Dar gândirea noastră este să scoatem maxim din fiecare meci”, a explicat selecţionerul.

Edward Iordănescu a menţionat şi că ar dori ca discuţiile cu privire la eventuale oferte pentru el să nu fie abordate în timpul Euro 2024:

„Nu am nicio ofertă, absolut niciuna. Şi dacă cineva ar fi fost interesat de mine nu m-ar fi interesat. Ne place aici şi vrem să mai stăm, aşa că să lăsăm pentru acasă astfel de discuţii”.

Naţionala României va întâlni, sâmbătă, la Koln, de la ora 22.00, reprezentativa Belgiei, în etapa a doua a grupelor Euro 2024.

Recomandare: România, debut impecabil la EURO 2024

Sursă foto: Facebook


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Medalie de aur la o prestigioasă competiție de biologie pentru o elevă a Liceului Ovidius

vin iun. 21 , 2024
Liceul Teoretic Ovidius a anunțat că o elevă a primit o nouă medalie de aur la o prestigioasă competiție de biologie. Sfârșitul de an școlar 2023-2024 a adus elevei Eva Tudor, clasa a XI-a, la Liceul Teoretic Ovidius un nou premiu la un concurs de biologie. UK Intermediate Biology Olympiad […]

V-ar putea interesa și: