Edificiul Roman cu Mozaic va fi restaurat de o firmă italiană

Consiliul Județean Constanța a anunțat că a fost emis ordinul privind începerea execuției lucrărilor în cadrul proiectului “Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”, începând cu data de 27 octombrie 2022. Ordinul vine în condițiile în care au fost îndeplinite obligațiile Antreprenorului referitoare la etapa de proiectare, conform aprobării proiectului tehnic de către Consiliul Județean Constanța, prin HCJ nr. 247/21.09.2022.

Proiectul de restaurare va fi realizat de compania italiană Giano Restauri, specializată în restaurarea monumentelor istorice, iar valoarea totală a contractului este de 9.869.677 lei, fără TVA.

Încep îndelung așteptatele lucrări de restaurare, reabilitare și punere în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic, o moștenire culturală unică din Sud-Estul Europei, pe care este esențial și obligatoriu să o punem în valoare. În urma lucrărilor, obiectivul va fi accesibil și persoanelor cu dizabilități, așa cum este firesc, iar dotările multimedia vor facilita interacțiunea cu toate categoriile de public. Sper ca lucrările să fie finalizate cât mai repede, pentru ca turiștii și cetățenii acestui județ să se poată bucura de acest deosebit monument istoric.”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.

În conformitate cu documentația tehnică aprobată – faza Proiect Tehnic, lucrările de protejare și conservare propuse sunt următoarele: 

  • Restaurarea, consolidarea, protecția și conservarea monumentului istoric Edificiul Roman cu Mozaic;
  • Restaurarea, protecția și conservarea mozaicurilor interioare;
  • Restaurarea plasticii fațadei și a acoperișului;
  • Dotări interioare (instalații, echipamente și dotări pentru asigurarea condițiilor de climatizare, siguranță la foc, antiefracție);
  • Dotări pentru expunerea și protecția patrimoniului cultural mobil și imobil.

Intervențiile la nivelul mozaicului și al zidăriei antice vor consta în procedee complexe de curățare și biocidare, în etape strict definite de restauratori și vor putea fi realizate numai după finalizarea consolidărilor și reparațiilor propuse. Conform graficului de execuție, transmis de către Antreprenor, finalizarea lucrărilor de execuție la obiectivul de investiție este estimată pentru luna noiembrie a anului 2023.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se oprește apa în orașul Techirghiol

mie oct. 26 , 2022
Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unor conducte și vane de legătură pe rețeaua de alimentare cu apă, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei în orașul Techirghiol, din noaptea de sâmbătă – 29 octombrie 2022, ora 23.00, până duminică – 30 octombrie 2022, ora 19.00.   Vor fi afectați de lipsa […]

V-ar putea interesa și: