Electrocentrale Constanța primește bani de la București pentru a-și plăti gazul

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a aprobat repartizarea către bugetele locale ale unor unități administrativ-teritoriale a primei tranșe, în valoare de 41.997.515,16 lei, din subvenția de compensare a costurilor legate de achiziția gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022.

Suma repartizată este aferentă consumului de gaze naturale din lunile noiembrie și decembrie 2021, potrivit cererilor depuse de unitățile administrativ-teritoriale până la această dată, urmând ca, la cererea administrațiilor locale, să fie alocate alte fonduri în următoarele tranșe – a precizat ministrul.

„Sprijinim, prin această măsură, cetățenii și autoritățile locale în plata facturilor pentru încălzire. Încurajez autoritățile locale eligibile, care au sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, produsă pe bază de gaze naturale, să depună cerere”, a precizat ministrul Cseke Attila, care a subliniat că, la nivel național, 31 de localități sunt eligibile pentru subvenție.

Astfel, pentru luna noiembrie, Arad, Bacău, Oradea, Brașov, Constanța, Giurgiu, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Iași, Ploiești, Sibiu, Timișoara, Tulcea, Bârlad și Focșani vor primi suma totală de 26.434.682,70 lei, iar pentru luna decembrie, va fi alocată suma totală de 15.562.832,46 lei pentru municipiile Oradea, Giurgiu, Timișoara și Focșani.

Astfel, Electrocentrale Constanța SA, care ține de Ministerul Economiei, va primi, pentru luna noiembrie, 1,894,333 lei. Pentru decembrie nu figurează cu niciun leu.

Legea bugetului de stat pe 2022 prevede 400 milioane de lei pentru această linie de finanțare, a amintit ministrul dezvoltării.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Nordis a vândut cu preț record un penthouse în Mamaia

Mon Jan 17 , 2022
Nordis Group, dezvoltator specializat în ansambluri hoteliere și rezidențiale premium, a înregistrat vânzări de 400 milioane lei în anul 2021. Cele mai multe unități vândute fac parte din ansamblul hotelier și rezidențial Nordis Mamaia 5*****, unde a fost achiziționată și cea mai scumpă proprietate de anul acesta, un penthouse în valoare […]