Elena Băsescu va candida pentru un post de deputat din partea PMP Constanța

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Elena Băsescu

Astăzi, 15 octombrie 2020, Colegiul Național al Partidului Mișcarea Populară a validat listele organizației județene P.M.P. Constanța pentru alegerile parlamentare, acestea fiind semnate de președintele Eugen Tomac pentru a fi depuse la Biroul Electoral de circumscripție Constanța. La Camera Deputaților lista este deschisă de Elena Băsescu, iar la Senat de Claudiu Iorga Palaz.

Elena Băsescu a fost europarlamentar, este bună prietenă cu Elena Udrea și acum lucrează la Camera de Comerț a României, instituție condusă de constănțeanul Mihai Daraban.

Claudiu Palaz, președintele PMP Constanța, a obținut la alegerile locale 2.386 de voturi pentru funcția de primar al Constanței, mult sub scorul partidului.

PMP a reușit 4.501 voturi la Consiliul Municipal Constanța.

Palaz a fost criticat dur chiar de unii colegi, cum ar fi parlamentarul de Constanța Robert Turcescu, pentru alianța din ultimii 4 ani cu PSD. Primarul Decebal Făgădău i-a mulțumit.

Primele declarații: „M-am născut în Constanța”

Iată care sunt primele declarații ale Elenei Băsescu.

„Am decis să accept un post de deputat la Constanţa. De ce la Constanţa? Pentru că este a doua mea casă. M-am născut în Constanţa, am crescut în Constanţa, familia din partea tatălui meu locuieşte în Constanţa. Doresc să-mi aduc aportul, doresc să-mi aduc experiența pe care am căpătat-o în Parlamentul European. Prin rolul pe care l-am avut, acela de mamă singură a trei copii, am căpatat o dimensiune nouă, mi-am dat seama că statul nu sprijină familiile monoparentale. (…) De aceea, doresc să ofer PMP o nouă viziune asupra politicilor publice în zona socială.”

Aceasta a mai spus că se va lansa în lupta pentru Parlament.

„Voi dori doar să construiesc din experienţa mea proprie, aceea de mamă singură a trei copii”, a spus Elena Băsescu în conferinţa de presă în care PMP și-a anunțat candidații la europarlamentare.

Elena Băsescu are 40 de ani. A fost căsătorită între 2012 și 2016 cu Bogdan Ionescu, cunoscut drept Syda.

Citește și:

Claudiu Palaz a obținut jumătate din scorul PMP

Turcescu, ironic la adresa lui Claudiu Palaz: „Ai cam tuflit catargul!”

USR despre Claudiu Palaz, PMP: „O hienă politică, a lustruit clanțele ușilor unor politicieni ticăloși”

Catargul de 80.000 euro asumat de Claudiu Palaz nu are autorizație de construire! PNL: „Poate să pună în pericol viața și integritatea oamenilor”

Claudiu Palaz, PMP, de acord cu TĂIEREA COPACILOR din oraș. „De ce să-l CHINUI pe investitor? Nu este corect să-l blochezi. Să planteze la ieșirea din oraș. Aerul circulă”

Eugen Tomac, președinte PMP: Suntem partidul care nu a importat niciun parlamentar de la alte partide

Eugen Tomac, președinte PMP: ,,Am încheiat listele de candidaturi pentru toate județele și există o premieră importantă: PMP intră în această competiție fără importuri. Suntem partidul care nu a importat niciun parlamentar de la alte partide, oameni care, pe ultima sută de metri, au venit aici în curtea PMP și ne-au implorat să vină aici pe listele noastre, pentru a duce plus-valoare. Noi credem în șansele membrilor noștri, vom merge pe cont propriu, ca un partid autentic, care se revendică a fi un partid creștin-democrat. Sunt convins că așa cum am convins la legerile locale, îi vom convingem pe români să fie alături de un partid patriotic, cum e PMP”

Publicată de Partidul Mișcarea Populară pe Joi, 15 octombrie 2020

Articole recente

Constanta-financiara-sigla-jpg
Mitshubishi
Teasing_Tucson Exclusiv Auto
sprijina-jurnalismul-independent

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.