Elena Udrea va fi extrădată în România: „Nu există justiție pentru mine nici în Bulgaria”

elena udrea

Fostul ministrul Elena Udrea, condamnată definitiv în dosarul Gala Bute, va fi extrădată în România. Decizia magistraţilor bulgari este definitivă. Udrea a afirmat, după pronunţarea sentinţei, că nu există justiţie pentru ea nici în România, nici în Bulgaria şi acuză judecătorii că au răspuns la „presiuni”.

Decizia de extrădare a Elenei Udrea însoţită de motivare urmează să fie transmisă de autorităţile judiciare bulgare celor române. Poliţia Română va consitui o echipă care va fi trimisă în Bulgaria pentru a o prelua pe Udrea şi a o aduce în ţară.

„Se pare că nu există justiţie pentru mine nici în România, nici în Bulgaria”, a afirmat Elena Udrea imediat după ce a aflat sentinţa magistraţilor.  

Ea a precizat că va avea un mesaj public în zilele următoare.  

„O să am un mesaj în zilele următoare pentru cei care au făcut presiuni asupra judecătorilor şi pentru judecătorii care au acceptat aceste presiuni”, a adăugat fostul ministru.  

Întrebată ce-i va spune fiicei sale, Udrea a precizat că un copil de trei ani nu înţelege ce se întâmplă şi îi va explica că nu ajunge să o vadă pentru că are „ceva de făcut”.  

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

ISU Constanța are două autospeciale noi. Ce au deosebit FOTO VIDEO

vin iun. 10 , 2022
Două din cele zece autospeciale de stingere cu apă și spumă de mare capacitate achiziționate prin Proiectul VIZIUNE 2020 au intrat, de astăzi, în dotareaInspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța. Cele două autospeciale vor fi operaționale începând de săptămâna viitoare; una din ele a fost alocată Secției […]