Elevii critică decizia MEC cu privire la prelungirea vacanței de primăvară

Președintele AUF, Sorin Mihai Câmpeanu,
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu

Asociațiile de elevi din România condamnă propunerea Ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de a extinde vacanța de primăvara cu trei săptămâni, astfel încât aceasta să includă Paștele catolic și pe cel ortodox, dar și decalarea examenului de Evaluare Națională.

Marți, 23 martie a.c., în timpul unei conferințe de presă Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat propunerea prelungirii vacanței de primăvară cu trei săptămâni pentru reducerea mobilității în perioada lunii aprilie. Astfel, vacanța de primăvara va fi între 2 aprilie și 4 mai.

În luna martie a anului 2020 s-a decis mutarea orelor în mediul online, în primă instanță pentru o perioadă de două săptămâni. De atunci, majoritatea elevilor și-au desfășurat orele în această manieră, care s-a dovedit a nu fi eficientă pentru elevii din România. În primul rând din lipsa unor metode clare de predare și evaluare, iar în al doilea rând, din cauza lipsei dispozitivelor și a accesului la internet pentru aproape un milion de elevi, alături de alt număr destul de mare de cadre didactice.

Asociațiile de elevi susțin că în aceste momente, mai mult ca niciodată este nevoie de o predare efectivă, în special pentru elevii claselor terminale, care la sfârșitul acestui an școlar vor susține probele de Evaluarea Națională, respectiv de Bacalaureat și că singura soluție care ne poate ajuta, acum în ultima parte a anului școlar este prezența fizic și luarea tuturor măsurilor necesare în vederea recuperării și acumulării materiei.

În ciuda faptului că informațiile se asimilează mai greu în mediul online, lipsa predării totale pe o perioada de o luna ar însemna și mai multe lacune, lucru care va fi clar vizibil în rezultatele obținute la examenele naționale.

De asemenea, reprezentanții elevilor sunt de părere că predarea se poate face totuși online, dacă suspendarea cursurilor pentru cele 2 săptămâni se face în vederea scăderii numărului de cazuri, „soluția” MEC nefiind cu adevărat justificată.Elevii consideră că o lună de pauza este de neacceptat în situația de față și consideră măsura o bătaie de joc la adresa întregului sistem de educație.

Sorin Cîmpeanu a anunțat, de asemenea, faptul că examenul de Evaluare Națională în 2021 va fi reprogramat, astfel că elevii de clasa a opta vor susține examenul după cel de Bacalaureat și nu înainte cum prevedea structura anului școlar 2020-2021 până în prezent.

Menționăm că în luna iulie temperaturile pot ajunge până la 44 de grade Celsius, lucru ce va avea efecte negative asupra capacității de concentrare, infrastructura școlilor din România nefiind adaptată la organizarea examenelor în aceste condiții meteorologice. Mai mult decât atât, subliniem ideea că nu a existat niciun fel de consultare cu reprezentanții elevilor, iar autoritățile au luat această decizie în mod netransparent.

Solicităm Ministerului Educației și Cercetării să nu pună pauză educației pentru o lună, având în vedere nevoia stringentă de realizare efectivă a orelor de curs și să ia măsurile necesare pentru ca în ultima parte a acestui an școlar, educația să reprezinte cu adevărat o prioritate.

„De ce să luăm pauză de o lună când avem foarte multă materie de recuperat? Care sunt motivele din spatele acestei decizii? Noi, elevii, nu am fost consultați. Suntem de părere că trebuie să facem tot posibilul ca școala și predarea să fie pe bune. Degeaba susținem că închidem ultimele școlile dacă dăm o vacanță de o lună care va destabiliza elevii și ritmul lor de învățare.”– Andreea-Sabina Spătariu, președinte AEC

Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.