Elevii de la Școala „Gheorghe Țițeica” au preparat „meteoriți de lămâie” și „chec spațial”

Pentru că Ziua Educației, 5 octombrie, este zi liberă pentru salariații din învățământ, cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” au hotărât să serbeze împreună cu elevii acest eveniment.

Astfel, a fost aleasă data de 4 octombrie pentru derularea, în intervalul orar 10.30-12, a unui târg de produse tradiționale, specifice anotimpului toamna. Organizată sub titlul „Gusturi de toamnă”, activitatea a reunit elevii a 17 clase primare: clasele PA și PD, coordonate de prof. înv. primar Medeșan Anca și Vizan Iuliana, clasele ID, IE și IG, îndrumate de prof. înv. primar Gogoașă Liliana, Gospodin Marioara, Vasile Raluca, clasele a II-a B, a II-a C și a II-a F a căror participare a fost orchestrată de prof. înv. primar de Bârzan Daniela, Iacob Vali Felicia și Zamfir Nicoleta, clasele a III-a B, a III-a C, a III-a D, a III-a E și a III-a F, coordonate de prof. înv. primar Urlă Rodica, Machedon Daniela, Veli Nuran, Andreiescu Florina și Lazăr Marieta, respectiv clasele a IV-a C, a IV-a D, a IV-a E și a IV-a F, îndrumate de prof. înv. primar Ciortan Lidia, Chirică Victorița, Nedelcu Alina și Dobrin Adriana.

Elevii s-au întrecut în etalarea unor produse alimentare extrem de diverse, în care ingredientele principale au fost cele specifice sezonului autumnal. Au fost puse în vânzare delicatese făcute în casă, toamna: dulceață, gem, compot, nectar, zacuscă, prăjituri, plăcinte cu mere și cu dovleac. S-a dorit sărbătorirea anotimpului toamna, într-un mod aparte. Copiii s-au bucurat de o activitate desfășurată alături de colegi, dar și de familie, căci produsele au fost preparate acasă, cu ajutorul mâinilor harnice ale mamelor și bunicuțelor. La școală, elevii s-au transformat în vânzători pricepuți și minispecialiști în publicitate, căci produsele au fost lăudate inteligent și din toată inima, pentru a convinge posibilii cumpărători să le achiziționeze. Cei mici au învățat că munca este răsplătită, au câștigat bună dispoziție, dar și bani pe care îi vor folosi în scopuri caritabile sau pentru desfășurarea altor activități educative cu clasa.

În plus, târgul de produse tradiționale a fost o oportunitate pentru a marca și începutul Săptămânii Mondiale a Spațiului Cosmic, așa că am putut vedea denumiri de produse tradiționale care puteau foarte ușor să fie comercializate pe alte planete: „Meteoriți de lămâie”, „Hrana cosmonauților”, „Chec spațial” la 5 lei felia, „Tartă spațială” ori „Cornulețe cosmice” la 5 lei punguța.

„Viitori antreprenori, astronauți, chefi sau specialiști în publicitate, indiferent ce drumuri vor alege elevii noștri, vom ști că școala a încercat să le pună bazele educației dincolo de cadrul, uneori strâmt, al programelor școlare. Copiii s-au bucurat de roadele muncii depuse alături de mămicile și bunicile lor. A fost o zi în care educația s-a făcut altfel, elevii cultivându-și respectul pentru munca celorlalți, stima de sine, spiritul antreprenorial.”, a declarat Marinica Târziu, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 30 „Gheorghe Țițeica”.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Vântul rupe copaci și distruge locuri de joacă în Constanța

Dum oct. 8 , 2023
Vântul rupe copaci și distruge locuri de joacă în Constanța. Mai jos aveți imagini surprinse duminică, în jurul orei 17.30, în centrul orașului, în parcul de la Teatrul Oleg Danovski. La fața locului a ajuns și Poliția Locală. Din primele informații, niciun copil nu a fost rănit. Completare. Mai mulți […]

V-ar putea interesa și: