
Consiliul Județean Constanța a premiat în cadrul unei ceremonii festive la Centrul Multifunctional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, atât elevii cu rezultate deosebite cât și cadrele didactice care i-au pregătit.
„Județul Constanța a avut întotdeauna elite, iar olimpicii noștri de astăzi sunt, la rândul lor, excepționali. Premiul oferit de noi este, de fapt, recunoaşterea publică a unei munci făcute cu dăruire şi responsabilitate, cu o mare investiţie afectivă dar și cu multă răbdare și determinare. Mulțumesc domnilor profesori pentru dăruirea lor, pentru profesionalismul de care dau dovadă an de an și de asemenea, le urez să fie sănătoși, puternici și răbdători. Să nu uităm că școala este temelia ce stă la baza construcției unei personalități educate, responsabile, independente și profesioniste” a declarat presedintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.
Aici găsiți lista cu cei mai buni elevi din județul Constanța.
Din aceasta, Consiliul Județean Constanța a premiat doar elevii care au obținut premiile I, II și III, precum și cadrele didactice care au contribuit la aceste performanțe. Elevii care au obținut mențiuni nu au fost premiați de catre CJC. Numărul total al celor premiați a fost de 95 elevi și 108 profesori.
Macar câte o diplomă onorifica puteau da și celor cu mențiuni. Sau costă prea mult hârtia?