Elevii nu votează, primarul îi sfidează

Moment din parada organizată de Ziua Constanței (foto: Facebook)

Elevii nu votează, primarul Decebal Făgădău îi sfidează. Aceasta poate fi concluzia acțiunilor din ultimele zile.

După ce elevii și tinerii au criticat faptul că Primăria Constanța organizează, de ziua orașului, o paradă în stil nord-coreean, primarul a declarat public faptul că nu este interesat de faptul că au existat contestatari la adresa paradei organizate cu ocazia Zilei Constanței.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) consideră recentele afirmații ale primarului Decebal Făgădău ca fiind sfidătoare față de locuitorii municipiului Constanța.

„Interpretăm ca o ironie faptul că, deși acesta a organizat o paradă cu un scenariu copiat din cărțile de istoria comunismului, la care au participat elevi îmbrăcați în uniforme, studenți, forțele armate, reprezentanți ai instituțiilor publice, a decis totuși să reitereze faptul că suntem în democrație. Primarul Făgădău a menționat de asemenea faptul că ”2 copii din 30.000 înseamnă 0”, insinuând că elevilor, tinerilor și părerilor lor le-ar fi acordată o atenție sporită de către Primăria Constanța. Prin această afirmație, edilul Constanței nu a făcut nimic altceva decât să jignească profund tinerii Constanței. Dorim să reamintim faptul că, în data de 2 mai, Ziua Tineretului, administrația locală nu a organizat niciun eveniment, această zi nefiind celebrată așa cum ar trebui. Totodată, una din realizările din domeniul educației cu care Decebal Făgădău se mândrește, acordarea burselor școlare, nu ar fi existat dacă în toamna anului AEC nu intenta un proces Consiliului Local, care inițial a refuzat să respecte legea. De asemenea, în luna februarie, reprezentanții AEC au solicitat primarului Decebal Făgădău mărirea burselor școlare pentru elevi, și adaptarea lor la standarde care să corespundă cu nevoile pe care aceștia le au. Constatăm însă, cu tristețe, faptul că, deși acesta a promis în timpul campaniei electorale că va mări bursele semestrial, afirmația a rămas la nivel de cuvinte, aceasta nefiind materializată”, au precizat reprezentanții AEC.

Aceștia îi solicită primarului Decebal Făgădău să își ceară scuze cu privire la afirmațiile făcute și să dovedească un interes real față de elevii și tinerii Constanței, inițiind măsuri concrete, nu doar prin declarații lipsite de substanță.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) este singura organizație de reprezentare a elevilor din județul Constanța, fiind prima asociație reprezentativă independentă a elevilor, cu personalitate juridică, apărută în România, fiind înființată în anul 2013 din nevoia de a exista o organizație independentă, condusă de elevi, care să reprezinte drepturile și interesele elevilor. De-a lungul timpului, AEC s-a remarcat ca un actor implicat în sistemul educațional, la nivel local și național, aducând plus valoare prin rezultatele obținute pentru elevii din județul Constanța și din România. Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat amintim reacodarea dreptului de vot în Consiliul de administrație pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obținerea respectării legii în privința acordării reducerii la transportul local în comun și a burselor școlare pentru elevii din municipiul Constanța (2015) și obținerea acordării de manuale școlare gratuite pentru toți elevii din clasele a XI-a și a XII-a din România, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel Constanța (2016). Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul www.asociatiaelevilor.ro.

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.