Elevii propun reluarea grevei profesorilor, în semn de solidaritate cu profesorii păcăliți de Guvern

profesor

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETM) propune absentarea profesorilor și elevilor la orele de curs „în semn de protest din cauza batjocurii Guvernului față de actorii din sistemul de învățământ.

Aceștia spun că ieri, 7 decembrie a.c., printr-un proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Finanțelor consultat de Edupedu, profesorii vor primii o creștere salarială de doar 13% de pe 1 ianuarie, deși li s-a promis o majorare de 40% atunci când aceștia au intrat în grevă, conform OUG 57/2023.

Iată comunicatul elevilor:

„În urmă cu jumătate de an, profesorii, elevii și părinții au ieșit zilnic în stradă pentru a protesta din cauza salariilor infime pe care le au. În luna iunie, Guvernul a dat Ordonanța de Urgență 57/2023, care promite personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat o mărire de salariu de la 1 ianuarie ca aceștia să revină la școală.

Deși Guvernul a amânat până în ianuarie majorarea promisă, de 40%, astăzi aflăm că majorarea este de doar 13% din ianuarie, respectiv 7% din luna august.

Premierul Marcel Ciolacu le-a promis profesorilor public că vor avea parte de o creștere a salariilor. „Ca premier, voi livra la milimetru ce am promis. Acest guvern va face dreptate dascălilor. Este nevoie de criterii de performanță”, spunea premierul atunci, conform Edupedu.

Guvernul nu își bate joc doar de profesori, ci și de elevi. Deși elevilor navetiști li s-au promis abonamente gratuite, acestea întârzie să apară. La fiecare început de lună, elevii navetiști trebuie să treacă prin situații de-a dreptul inadmisibile, explicându-le șoferilor că nu au primit încă abonamentul pentru luna în curs și că totuși, în baza legii, au transport gratuit.

Ministerul Educației nu plătește operatorii de transport în urma abonamentelor eliberate elevilor, motiv pentru care operatorii refuză să mai acorde gratuitate, iar astfel elevii ajung să abandoneze școala.

Guvernul PSD-PNL condus de Marcel Ciolacu nu va da Educației 15% din Bugetul general consolidat, se arată într-un proiect de Ordonanță de Urgență al Ministerului Finanțelor, consultat de Edupedu. Cele două articole care reglementează acest lucru din cele două noi legi ale Educației Deca-Iohannis, 198 și 199 din 2023, vor fi amânate pentru anul 2025, conform textului draftului de document.

Guvernul nu se oprește din a îngropa educația din România. Deși Ligia Deca a militat pentru 6% din PIB când conducea organizația studențească ANOSR, atunci când educația a primit doar 2,1% din PIB, actualul ministru al educației a spus că este suficient, deși este cea mai mică alocare din 2018 până în prezent.

În plus, Ligia Deca ne-a dovedit incapabilitatea sa de a ocupa funcția de ministru al educației prin amânarea aplicării programului ”Masă caldă în școli”.

Ordonanța de Urgență nr. 77/2023 care prevede asigurarea mesei pentru elevii din 450 de unități de învățământ a fost aprobată pe 29 septembrie, la 2 săptămâni de la începerea școlii.

Un alt aspect se referă la suma alocată de 15 lei pe zi pentru un copil. Această sumă este identică cu cea de anul trecut, deși prețurile alimentelor au crescut semnificativ și, în mod clar, este nevoie de o sumă mai mare alocată. Guvernului nu îi pasă că neglijarea acestui program duce la abandon școlar, din cauza situațiilor financiare delicate ale elevilor.

Zilele trecute au venit rezultatele testării PISA 2022. Actualul ministru al educației, Ligia Deca, consideră că proiectul dumneaei, „România Educată”, ar avea efecte revoluționare asupra educației. Din păcate, poporul, elevii, și acum și statisticile, demonstrează opusul. Tot ce a făcut ministerul în ultimii ani școlari a fost să strice un sistem deja cufundat.

Susținem organizarea unor acțiuni de protest din partea profesorilor și a elevilor până când Guvernul se va opri din a distruge educația!

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

România are 4.318.000 de oameni săraci

vin dec. 8 , 2023
Numărul persoanelor sărace din România în anul 2021 a fost de 4,318 milioane persoane. Există și o veste bună: cifra este în scădere cu 13,8% faţă de anul 2014. În anul 2021, rata sărăciei relative a înregistrat un minim al ultimilor 10 ani (22,5%), în scădere cu 1,1% faţă de […]

V-ar putea interesa și: