Elevii pun punctul pe i: problema uriașă a testelor covid care au ajuns în școli

Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din București și Ilfov(AEBI) doresc să tragă un semnal de alarmă referitor la testele de salivă ajunse în școli, despre care spun că au o problemă uriașă.

După insistențele elevilor, profesorilor și părinților, Ministerul Educației a decis într-un final să pună în practică una dintre cele mai importante măsuri pentru asigurarea siguranței sanitare a elevilor: testarea în școli. După organizarea licitației și achiziționarea testelor acestea au întârziat din ce în ce mai mult de la o săptămână la alta să apară în școli.

Elevii aud de o lună sintagma: „Miercuri, sau joi, sau vineri, sau săptămâna viitoare”. Aceasta vine ca o cunună a deciziilor luate de Ministerul Educației în ultima perioadă: arbitrare, nefondate, doar la nivelul de normă legislativă, fără punere în practică. Nesiguranța creată la nivelul tuturor actorilor educaționali cauzată de această modalitate de abordare defectuoasă se remarcă și în nivelul de încredere pe care populația generală o are în decidenții săi.

„După o întârziere catastrofală, testele au ajuns într-un final în școli, dar cu un mare dezavantaj: sunt dezasamblate. Din această problemă uriașă derivă cel puțin două la fel de mari: sterilitatea testelor și modalitatea de asamblare. Având în vedere modul în care acestea au ajuns la școli, zeci de piese în câteva pungi, cât de igienice pot fi aceste teste și cine le garantează acuratețea, după ce acestea au fost puse cap la cap, scoase din pungă și mânuite de alte persoane decât cele care urmează să fie testate?”, spun reprezentanții elevilor.

„Cine va asambla aceste teste și cum? Având în vedere că pedagogii din mediul preuniversitar nu sunt cadre medicale, iar multe dintre școlile din România nu beneficiază de o asistentă medicală, cine se va ocupa de montarea acestor teste? Modalitatea de asamblare și testare este prezentată de Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu într-un filmuleț informativ, totuși persoanele care s-au ocupat de editarea respectivului filmuleț au uitat să remedieze cadrul în care domnul ministru scapă o parte din mostra de salivă pe el însuși. Așadar, este destul de clar că Sorin Cîmpeanu funcționează pe principiul „trebuie să faci ce zice doctorul, nu ce face acesta”. Așadar, elevii se întreabă, măsuri reale pentru educație și subliniem măsuri, nu fabule legislative, când vom putea vedea de la Ministerul Educației?”, se întreabă aceștia.

„Consiliul Național al Elevilor le transmitea decidenților săptămâna trecută să nu se mai joace ping pong cu educația. Consider că vocea lor a fost auzită și putem observa o schimbare de paradigmă, acum se asamblează puzzle-uri. Doar Sorin Cîmpeanu putea să facă dintr-o măsură reală și necesară o bătaie de joc, tipică mandatului acestuia la Ministerul Educației. Sperăm că odată cu versiunea 3.0 a noului și îmbunătățitului ministru Sorin Cîmpeanu să vină și un upgrade de soft.”- Alexandra-Ioana Guramba, președinte AEBC

,,Într-un final după multe așteptări au apărut în școli testele de depistare COVID, care la o primă vedere par a fi normalitatea de care aveam nevoie de mult timp. Dar modul în care aceste teste ajung la elevi este cu adevărat unul deficitar, ce este departe de normele de igienă corespunzătoare. Iar faptul că responsabilitatea este plasată cadrului didactic, care nu are nicio specializare în domeniul medical, subliniază cu atât mai multe lucruri. Au fost făcute strategiile pentru toate scenariile cu care ne putem confrunta referitor la aceste teste? De la cei care refuză la a le face, până la cei care nu pot fi supravegheați de un adult, în timp ce fac testul, așa cum prevede procedura? Nu este greu să intuim ca ne izbim din nou de un zid de întrebări fără răspuns și soluții a căror eficiență încetează să mai apără.” – Patrisia Moraru, președinte AVE

“Sistemul de educație a degenerat complet, iar pandemia doar a amprentat haosul ce dădea târcoale, cu speranța să acapareze și să demoralizeze mii de elevi și părinți. Am avut destul timp să ne dăm seama care era normalul fiecăruia, și de ce avem nevoie pentru a îl readuce; decidenții au avut ocazia în perioada aceasta să arate cetățenilor nivelul de atenție pe care îl acordă strict actului educațional. Contrar acestui lucru, ni s-a menținut doar indiferența, iar deciziile luate de aceștia au fost inconștiente și arbitrare, în condițiile în care elevii primează și sunt actorii principali in sistemul de învățământ. Măsurile au fost implementate într-un mod ironic, făcându-ne să conștientizăm dezorganizarea autorităților.”-Alexia Marinescu, președinte AEBI

“Sorin Cîmpeanu a reușit să transforme una dintre cele mai buni măsuri care ar putea fi luate în această perioadă într-un dezastru total și un eșec. Modul în care au ajuns testele în școli este unul penibil, existând pericolul de contaminare a acestora în contextul asamblării lor de personal nespecializat. Video-urile de instructaj cu privire la folosirea testelor sunt mai mult decât jalnice, acestea fiind strict pentru a crește capitalul politic. Într-unul din video-uri, Sorin Cîmpeanu scapă o parte din salivă, dovedind că nu au existat mai mult de 2-3 duble pentru crearea materialelor. În acest sens, doresc să îl felicit pe Rareș, băiatul din videoclip, pentru că este primul copil din țară care l-a scuipat pe domnul ministru, deși indirect!” -Ariana Dudună, președinte AEC

”Am fost asigurați că testele COVID non-invazive vor ajunge în școli de luni bune, stabilindu-se recent de către ministrul educației, cumva, ca și ultimatum, luna octombrie. Acestea au ajuns doar în luna decembrie, iar condițiile în care le-au fost livrate elevilor sunt mai mult decât penibile. Testele au ajuns în unitățile de învățământ, dezasamblate, responsabilitatea fiind aruncată iarăși în altă curte. Manipularea și asamblarea acestora în prealabil ridică probleme de îngrijorare la nivelul normelor sanitare cu care suntem obișnuiți. Aplicarea soluției testării în școli se dovedește a fi neconformă din prea multe puncte de vedere, lucru care ne face din nou să ne punem întrebarea:  ,,Sunt elevii prioritatea Ministerului Educației?” De doi ani de zile, decidenții se joacă de-a alba-neagra cu situația sistemului de învățământ și de-a v-ați ascunselea când sunt trași la răspundere pentru acțiunile lor. Oare este conștientizat faptul că elevii reprezintă ființe umane și nu doar puncte pe hartă?”-Cristina-Alexandra Miculaiciuc, președinte AEM

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Le-a ars toată casa, dar le-a rămas întreagă o icoană și credința

Sun Dec 5 , 2021
Un incendiu devastator a lăsat fără adăpost 8 familii din Constanța, pe strada Justiției, pe 2 decembrie 2021. Preotul Jean Ion, de la Parohia Sf. Ier. Vasile cel Mare Constanța, a inițiat o campanie umanitară, cu titlul „De Crăciun, fii bun!”. Azi a vizitat aceste familii și, prin grija enoriașilor […]