Energia Residence, ansamblul rezidențial cu izolație fonică între apartamente, mii de piloți în pământ și o viitoare grădiniță. Primele apartamente se vor preda în zilele următoare VIDEO

Energia Residence, proiect imobiliar lansat în primăvara anului trecut, se apropie de finalul etapei întâi. Apartamentele sunt gata și se vor preda de la 1 august. Lucrările continuă cu etapa a doua și a treia, care va include și o grădiniță.

Energia Residence este unul dintre cele mai interesante și corecte ansambluri imobiliare din Constanța, din punct de vedere al raportului calitate – preț. Vorbim despre două blocuri cu câte două scări, în etapa întâi, care vor fi predate în următoarele zile. Este amplasat în cartierul Compozitorilor, pe strada Constantin Bobescu, aproape de centrul comercial VIVO și de mijloacele de transport în comun.

Energia Residence – primele apartamente se vor preda în zilele următoare. Lucrările continuă. Se va construi și o grădiniță
Ansamblul Energia Residence văzut din dronă

Am vizitat șantierul împreună cu arhitectul care se ocupă de proiect, Enghin Ismail.

„Primele apartamente se predau în luna august. În momentul de față se lucrează la finisaje.”, a declarat acesta.

Primele două etape cuprind câte 240 de apartamente. Între blocuri va exista un spațiu verde, unde adulții se pot relaxa, dar și spații de joacă unde copiii se vor putea juca. În scurt timp se vor planta mai multe tipuri de plante, dar și de copaci, inclusiv brazi.

Se lucrează la amenajarea spațiului verde și a locului de joacă dintre blocuri

Arhitectul ne-a spus și câteva lucruri care nu se văd.

„Am început a doua etapă aproximativ acum două luni. Până în momentul de față s-au făcut 950 de piloți la o adâncime de zece metri pentru întărirea solului. În felul acesta ne putem ridica la P+9 fără să avem probleme.”, a punctat Enghin Ismail.

Arhitectul Enghin Ismail ne spune că pentru fiecare etapă s-au bătut 950 de piloți

Evident, această soluție tehnică a fost aleasă și în etapa întâi. Este costisitoare, dar investitorul și arhitectul au decis să nu trebuie să facă rabat de la calitate și siguranță.

Tot la calitate se mai încadrează ceva.

„Între apartamente avem izolare fonică, iar pe partea de pardoseală avem o membrană fonică, să nu îi auzim pe vecini ce fac.”, a subliniat arhitectul.

Fiecare scară are câte două lifturi. Sunt lifturi de calitate, produse de una din cele mai bune companii din lume, Schindler. Există câte un loc de parcare pentru fiecare apartament, dar și zeci de locuri pentru vizitatori (câte două la fiecare 10 apartamente, așa cum prevede o hotărâre de consiliu local). Locurile sunt amplasate atât la nivelul solului, cât și în subteran.

Veți putea observa și alte detalii care vor face viața mai ușoară celor care locuiesc aici. De pildă, câte două prize montate deasupra ușii de la intrare. Puteți monta aici router-ul pentru internet și orice altceva doriți, de exemplu o cameră de supraveghere. Balcoanele sunt de sticlă, dar au un prag care vă permite să lăsați acolo obiecte fără să fie luate de vânt (pare un detaliu neimportant, dar căruia îi simțiți acut lipsa dacă nu există).

Băile vin mobilate și utilate

Ansamblul Energia Residence conține garsoniere, apartamente de două, trei și patru camere. Prețul pentru un apartament de două camere începe de la 69.000 de euro pentru plata integrală. Se poate achita și în rate, la un preț puțin mai mare, dar avantajul este că puteți face ratele direct la dezvoltator, fără bătaia de cap pe care îl presupune un contract încheiat cu o bancă comercială. Apartamentele vin la cheie, cu baie utilată, cu parchet, gresie și faianță la alegere din mai multe modele. Singurul lucru pe care trebuie să îl aduceți este mobilierul.

Dacă sunteți interesat de alte detalii, puteți vizita biroul de vânzări, aflat chiar la locul ansamblului imobiliar, pe strada Constantin Bobescu nr. 101.

Nota editorului: pilot, pluralul piloți – stâlp de lemn, de oțel sau de beton (armat), fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la stratele de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Cristina Dumitrache: „Actualul ministru PSD al Agriculturii a anunțat fonduri de 1,5 miliarde de lei pentru infrastructura de irigații”

Tue Jul 19 , 2022
„Agricultura și sistemul de irigații trebuie să devină priorități! Cu atât mai mult acum, când securitatea alimentară mondială este amenințată, în contextul creșterii prețurilor în plan global și a războiului din Ucraina.”, a declarat Cristina Dumitrache, deputat PSD. Până acum, agricultura României a reușit să asigure necesarul de consum și […]