
Întrebarea din titlul este bazată pe fapte reale. Primarul unei localități a anunțat public faptul că a pus mâna pe lopată și a săpat la fundația a ceea ce va fi un viitor cartier. N-a fost singur, ci alături de viceprimar.
Imaginați-vă că acest lucru ar avea loc în orice oraș din România. Evident, primarul respectiv ar fi fost boscorodit de foarte multă lume, inclusiv de presă. Personal, aș intra în această horă, recunosc.
Iată însă că aceste fapte se întâmplă și nu numai că nu sunt ascunse, dar edilii se și laudă cu ele. În cazul nostru, primarul cu pricina a pus poze pe pagina sa de Facebook.
Este vorba despre Dean Trantalis, primarul orașului Fort Lauderdale din Florida, Statele Unite ale Americii. Un oraș de circa 185.000 de locuitori, supranumit și Veneția Americii. Fort Lauderale este înfrățit cu Constanța din luna octombrie a anului trecut.
„Împreună cu viceprimarul Glassman am ajutat la săparea fundației pentru un cartier mic ce se va construit în zona lacului Ridge. Se numește LINEO Lake Ridge și este construit de Defined Companies și Contempo Construction Group. Va fi o anexă grozavă a zonei”, a scris primarul american pe Facebook.
Citește și: Știrea care ne arată de ce România nu va fi niciodată Germania
A postat și câteva poze cu el la muncă.
Companiile pe care le-a menționat sunt private. Defined Companies, de pildă, este condusă de doi tineri. Ambii au studii universitare în domeniu, nu s-au apucat de construit după ureche. Aceasta este una dintre diferențele dintre ce se întâmplă în America, spre deosebire de România.
În plus, cartierul care se construiește nu arată însă ca blocurile din Constanța, unde multe blocuri par că se construiesc unele peste altele. Acest minicartier din Florida va avea case unifamiliale, dar și înșiruite, cu locuri de parcare, spații verzi, piscine.

Probabil că în SUA nimeni nu se gândește că un primar poate lua șpagă pentru a autoriza o astfel de construcție. Asta este o altă diferență.
În fine, în America, primarii au înțeles că orașele au nevoie de construcții de calitate, care să dea valoare zonei, nu să o distrugă, de investitori serioși, care creează locuri de muncă și aduc bani la bugetele locale.
Atunci când vom vedea un primar din România că face un gest asemănător și în minte noastră nu se iscă suspiciuni vom ști că începem să trăim într-o țară normală.
Ca să răspundem la întrebarea din titlu: da, e normal, dar în America, nu în România.
Oraș cu un iaht la patru locuitori
Fort Lauderdale este un oraș aflat la circa 45 de kilometri nod de Miami. Potrivit unui referendum realizat în anul 2018, avea 182.5959 de locuitori. Este principalul oraș din aria metropolitană Miami, care are, potrivit aceluiași referendum, 6.198.782 de oameni.
Fort Lauderdale este o destinație turistică populară. Temperatura medie pe tot parcursul anului este de 24,2 grade Celsius. De asemenea, pe parcursul unui an se înregistrează 3.000 de ore cu soare. Regiunea extinsă, care cuprinde ținutul Broward, a avut, în 2012, 12 milioane de turiști, din care 2,8 milioane au fost străini. Districtul are 561 de hoteluri și moteluri, care au în total, circa 35.000 de camere de cazare. În portul Everglades au ajuns, în 2012, 46 de nave de pasageri. Zona extinsă Fort Lauderdale are peste 4.000 de restaurante, 63 de terenuri de golf, 12 mall-uri, 16 muzee, 132 de cluburi de noapte, 45.000 de iahturi, adică unul la patru locuitori.
CNN spune despre oraș că este unul dintre cele mai bune 100 de locuri unde să trăiești și să lansezi o afacere.
Ca o chestiune de culoare, vă spuneam că parcarea în Fort Lauderdale este mai ieftină decât în Constanța. Un permis de parcare costă 50 de dolari pe lună plus taxe, deci aproximativ 215 lei pe lună.