Este ziua celor mai mici și mai puternici oameni: prematurii. Cel mai mic pacient al Spitalului Judeţean Constanța cântărea la naştere 390 de grame

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța (SCJU) le urează astăzi „LA MULŢI ANI” „celor mai mici și puternici pacienți”, precum si sufletistei echipe de specialişti care îi îngrijeşte. 14,5% din copii născuți aici sunt prematuri.

„Ziua Prematurităţii poate fi numită şi ziua miracolelor dacă ne gândim că, anul acesta, cel mai mic pacient al Spitalului Judeţean Constanţa cântărea la naştere 390 de grame, iar după 3 săptămâni, eroul nostru a ajuns la aproape 800 de grame. Din totalul celor 2289 de bebeluşi născuți la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa de la începutul anului, 331 sunt prematuri şi 137 au avut nevoie de îngrijiri medicale avansate în cadrul compartimentului de Terapie Intensivă Neonatală.”, spun reprezentanții instituției.

„Deși echipamentele sunt de cea mai înaltă performanţă, iar echipa medicală are, nu doar experientă, ci si multă răbdare, aici, timpul trece greu. Milimetrii si gramele se adaugă lent, iar micuţii pacienţi petrec alături de “familia” din Neonatologie, luni bune din viaţa lor. Incă o dată, tuturor bebeluşilor, dar mai ales celor care s-au grăbit să vină pe lume, le urăm, din suflet, ani mulţi şi sănătoşi!”, au mai transmis aceștia.

Sursă foto: Facebook/SCJU

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Niște români au înșelat autoritățile din California cu 5,2 milioane dolari

vin nov. 17 , 2023
La data de 14 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat, în baza unei comisii rogatorii internaționale transmise de către autoritățile judiciare […]