Etapa de relaxare programată pentru 1 iulie nu va mai avea loc. Ce spune ministrul Sănătății despre posibila închidereaa plajelor și a Constanței

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Etapa de relaxare programată pentru 1 iulie, a patra, nu va mai avea loc. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni seară, că s-a decis amânarea. „Suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut şi s-a decis să amânăm cea de-a patra etapă de relaxare”, a spus Tătaru.

„S-a evaluat tot ce a însemnat cele două săptămâni, au fost două săptămâni în care am avut o creştere a numărului de cazuri noi, două săptămâni în care au crescut cazurile în Terapie Intensivă, a crescut numărul de decese şi recomandările din grupul tehnic sunt de a amâna unele măsuri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie, urmărind zilnic şi în săptămâna care urmează evoluţia numărului de cazuri, evoluţia cazurilor în Terapie Intensivă, evoluţia deceselor, precum şi respectarea normelor de precauţie, normelor de igienă, distanţarea fizică. În ultimele două săptămâni, urmând aceste aspecte, o parte din concetăţenii noştri nu au respectat aceste reguli şi am văzut în anumite zone apoi la nivelul întregii ţări creşterea transmiterii comunitare. Această creştere a transmiterii comunitare, dincolo de focarele pe care le aveam în acel moment, focarele din centrele de bătrâni, din centrele de pacienţi neuropsihici, din spitale, şi care în acest moment prezintă o recrudescenţă. Suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut şi s-a decis să amânăm cea de-a patra etapă de relaxare”, a afirmat Nelu Tătaru, la Digi 24.

Ministrul a adăugat că acesta este un test de maturitate.

„Suntem într-un moment în care gestionăm viitorul acestei pandemii. Acum trei, patru săptămâni eram pe o pantă descendentă, cu o rată de transmitere 06, 07, numărul de cazuri care scăzuse sub 200, cazurile din Terapie Intensivă erau 150-160, a urmat cea de-a treia perioadă cu măsuri de relaxare, weekendurile prelungite, poate şi unele îndemnuri la nerespectarea unor reguli, precum şi bagatelizarea acestei pandemii şi am putut observa foarte rapid creşterea numărului de cazuri noi. Situaţia nu este numai la noi, este şi în celelalte ţări europene, dar la noi parcă recrudescenţa parcă a fost mai acută”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Întrebat dacă sunt luate în calcul măsuri de restricţie care să fie impuse acum, Tătaru a răspuns:

„Judecăm fiecare caz în parte, fiecare focar în parte, fiecare anchetă epidemiologică va duce la un rezultat în care putem vizualiza o transmitere comunitară. În măsura în care există acea transmitere comunitară accentuată ne gândim ca punctual în anumite locaţii să putem impune şi alte restricţii: izolarea acelui focar, carantinarea acelei zone. Noi trebuie să izolăm un focar pentru a nu se extinde. Cât timp avem acele focare care erau în centrele de bătrâni, în spitale, erau identificate, erau izolate, erau tratate. Când apare transmiterea în comunitate, avem un alt tip de activitate”.

Întrebat, de asemenea, dacă vor fi închise plajele sau Constanţa, Nelu Tătaru a afirmat că ”în acest moment nu avem acest pericol”.

„În acest moment avem acea listă cu ţările din Europa în care erau repartizate cele la început 17 apoi 22 de ţări în care când ne întoarceam intram în izolare. Orice măsură se ia şi într-o reciprocitate cu ţara respectivă. Şi ei când vor vedea în context european că România reprezintă un risc s-ar putea să ne introducă în izolare când vom ajunge în acea ţară. Se aşteaptă ca într-o zi, două să avem decizia la nivel european, acei indicatori pentru a face această listă şi în măsura în care vom avea o listă nouă cu ţările din care ne întoarcem şi nu vom intra în izolare, o vom da publicităţii”, a susţinut el.

Tătaru a subliniat că sistemul medical nu poate lupta singur.

„Avem o săptămână de foc în care putem vedea ce a generat acest weekend de nerespectare a unor reguli de distanţare fizică, a unor reguli de igienă şi precauţii. Suntem pregătiţi ca sistem medical, dar nu putem lupta doar noi singuri”, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, ”putem fi mai relaxaţi în sensul în care nu mai suntem în acea etapă de vârf, dar ceea ce s-a întâmplat în aceste două săptămâni ne-a arătat că putem reveni oricând acolo chiar dacă acum suntem mai pregătiţi, chiar avem echipamente, chiar dacă ştim cu cine luptăm, virulenţa coronavirusului”.

„Nu este mai puţin agresiv, ţine de câţi dintre noi transmitem, dacă aveam acum trei săptămâni o transmitere 06, 07 acum avem în jur de 1,4 şi vedem şi agresivitatea şi vedem şi transmiţătorii dintre noi. Sunt acţiuni cum a fost pe litoral în care vin din toată ţara, nu respectă nicio regulă, se întorc în toată ţara. Atenţia noastră trebuie să fie maximă”, a mai spus el.

sprijina-jurnalismul-independent
Constanta-financiara-sigla-jpg

Articole recente

Leave a Reply

Your email address will not be published.