Eveniment de prestigiu organizat de INSP București, Media Consulta și Spitalul Județean Constanța

Eveniment de prestigiu organizat de INSP București, Media Consulta și Spitalul Județean Constanța, în data de 21 iunie 2023, de la ora 12.30.

Evenimentul se constituie într-un demers de evaluare a progresului programului pilot de screening pentru Regiunea Sud-Est, demers care are ca obiectiv identificarea provocărilor și oportunităților pentru dezvoltarea unui program național de screening pentru cancerul colorectal sustenabil și consolidat.

Reducerea poverii cancerului în populaţie prin depistarea în faze incipiente de boală și diminuarea pe termen mediu-lung a mortalităţii specifice prin intervenţii de screening organizat sunt obiective strategice ale politicilor de sănătate atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene, reafirmate prin Planul European de Cancer. De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății recunoaște importanţa cancerului colorectal ca problemă de sănătate publică mondială și recomandă screeningul pentru depistarea activă precoce printre cele 12 măsuri de prevenire a cancerului dovedite științific ca fiind eficace, prin Codul European de Luptă pentru Cancer.

Proiectul ROCCAS II Sud Est  este implementat de   Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Apostol Andrei” Constanţa, în parteneriat cu Universitatea ”Ovidius” și Asociația Română pentru Promovarea Sănătății.  Evenimentul se desfășoară în cadrul Campaniei Naționale de Informare – Educare – Comunicare privind prevenția și screeningul cancerului colorectal și își propune să atragă toți actorii din sistemul de sănătate, autorități ale administrației publice centrale și locale, precum și membrii societății civile, în crearea unui cadru funcțional al unui sistem de prevenție echitabil, cu servicii de egală siguranță și calitate, accesibile tuturor categoriilor de populație.

Implicarea activă în acest demers reprezintă, pentru noi, asumarea unui angajament în a proteja cetățenii din România de această afecțiune, care poate fi prevenită.

Cu această ocazie, clădirea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Apostol Andrei” va fi iluminată în seara aceleiași zile în culoarea albastru, culoarea simbol a cancerului colorectal.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primarul din Mangalia, Radu Cristian, trimis în judecată de procurorii DNA pentru un prejudiciu de peste 13 milioane lei

mar iun. 20 , 2023
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: RADU CRISTIAN, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Mangalia, județul Constanța, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru […]
cristian radu

V-ar putea interesa și: