EXCLUSIV. Măcelăria închisă astăzi de Protecția Consumatorilor fusese verificată de DSVSA Constanța în decembrie

Măcelăria Merkal, închisă astăzi de Protecția Consumatorilor, în urma gravelor nereguli găsite, fusese verificată de către Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Constanța în luna decembrie 2017.

Reprezentanții DSVSA au considerat că nu este necesar să ia măsuri drastice. De fapt, nu știm ce măsuri au luat, dacă au luat, pentru că actele de control ale DSV sunt confidențiale. Instituția nu comunică niciodată numele unităților unde s-au constatat abateri, invocând o directivă europeană care le-ar interzice acest lucru.

Este greu de crezut că mizeria care a fost găsită astăzi de Protecția Consumatorilor acolo a apărut peste noapte, este greu de crezut că, la momentul controlului DSV, totul era în regulă.

La fel de greu de crezut este de ce inspectorii DSV nu au sesizat că unitatea controlată are numai autorizație de a tranșa carnea, nu și de a o procesa. Aceasta înseamnă că măcelăria poate să vândă bucăți de carne din animale, dar nu și pastă de mici, de exemplu.

Reamintim că, astăzi, inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor au luat decizia de a închide temporar măcelăria și de a a-i amenda contravențional pe administratori, pentru neregulile produse. De asemenea, circa o tonă de alimente au fost confiscate și distruse.

Cerem public, pe această cale, conducerii DSVSA Constanța să ne spună ce nereguli au constatat în timpul controlului realizat de ei în decembrie și ce sancțiuni au aplicat (dacă au aplicat).

Zen Residence
energia residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Polițiștii au amendat 195 de șoferi care nu au dat prioritate pietonilor

Thu Feb 22 , 2018
La data de 21 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au acționat pe principalele artere din municipiu, pentru prevenirea accidentelor de circulație. Astfel, conducătorii de autovehicule care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii, au fost sancționați. Pe parcursul activității, polițiștii rutieri au […]
politist amenda circulatie