EXCLUSIV Protecția Consumatorilor verifică dimensiunea apartamentelor noi

Verificările au început în zona Mamaia Nord – Năvodari (foto: Constanța 100%)

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a demarat o campanie de control la dezvoltatorii imobiliari.

Concrect, comisarii urmăresc dacă apartamentele construite respectă prevederile legii locuinței nr. 114, o lege adoptată în anul 1996, dar și modul în care dezvoltatorii acordă credite pentru achiziționarea acestora.

De fapt, acordarea creditelor de către dezvoltatori a fost o tema unei campanii derulate la nivelul întregii țări.

În Constanța, acțiunea a vizat, până în prezent, imobilele construite în zona Mamaia Nord și Năvodari, dar se va extinde la toți dezvoltatorii.

Primele reacții, neoficiale, din partea comisarilor constănțeni, sunt dezastruoase.

„Legea locuinței stabilește niște suprafețe minimale pe care trebuie să le respecte noile apartamente. Din primele verificări, aproape nimeni nu le respectă”, au spus surse din cadrul CJPC.

Ce se va întâmpla în aceste cazuri? Se poate ajunge până la oprirea de la vânzare a acestor apartamente care nu respectă legea.

Iată un tabele din legea locuinței care arată care trebuie să fie suprafețele minime. De remarcat, de exemplu, că o garsonieră trebuie să aibă cel puțin 37 metri pătrați suprafață construită, lucru care nu se întâmplă la multe din construcțiile noi.

Suprafețele minime pe care trebuie să le aibă locuințele noi (sursa: Legea Locuinței)

Iată câteva dintre observațiile legii referitoare la suprafețele minime:

  • Suprafața camerei de zi de la locuința cu o cameră include spațiul pentru dormit.
  • Locul de luat masa poate fi înglobat în bucătărie sau în camera de zi.
  • Înălțimea liberă minimă a camerelor de locuit va fi de 2,55 m, cu excepția mansardelor, supantelor și nișelor, la care se va asigura un volum minim de 15 m3 de persoană.
  • Suprafața locuibilă este suprafața desfășurată a încăperilor de locuit. Ea cuprinde suprafața dormitoarelor și a camerei de zi.
  • Suprafața utilă este suprafața desfășurată, mai puțin suprafața aferentă pereților.
  • Suprafața utilă a locuinței este suma tuturor suprafețelor utile ale încăperilor. Ea cuprinde: cameră de zi, dormitoare, băi, WC, duș, bucătărie, spații de depozitare și de circulație din interiorul locuinței. Nu se cuprind: suprafața logiilor și a balcoanelor, pragurile golurilor de uși, ale trecerilor cu deschideri până la 1,00 m, nișele de radiatoare, precum și suprafațele ocupate de sobe și cazane de baie (câte 0,50 m2 pentru fiecare sobă și cazan de baie), în cazul în care încălzirea se face cu sobe. În cazul locuințelor duplex, rampa, mai puțin palierele, nu se cuprinde în suprafața utilă a locuinței.
  • Suprafața construită pe locuință, prevăzută în tabelul B, este suma suprafețelor utile ale încăperilor, logiilor, balcoanelor, precum și a cotei-părți din suprafețele părților comune ale clădirilor (spălătorii, uscătorii, casa scării, inclusiv anexele pentru colectarea, depozitarea și evacuarea deșeurilor menajere, casa liftului etc.), la care se adaugă suprafața aferentă pereților interiori și exteriori ai locuinței; în cazul încălzirii cu combustibil solid, se adaugă suprafața aferentă sobelor și cazanelor de baie. Nu sunt cuprinse suprafațele aferente boxelor de la subsol și ale garajelor care pot fi prevăzute distinct.
  • Suprafața încăperii sanitare principale din locuință va permite accesul la cada de baie al persoanelor imobilizate în scaun cu rotile.
  • Încăperea sanitară se include în locuință, în cazul în care pot fi asigurate alimentarea cu apă și canalizarea.
  • Lățimea minimă de circulație a coridoarelor și a vestibulului din interiorul locuinței va fi de 120 cm.
  • În funcție de amplasamentul construcției, suprafețele construite pot avea abateri în limitele de ±10%.
  • Numărul de persoane pe locuință se utilizează la repartizarea locuințelor sociale, de intervenție, de serviciu și de necesitate.

Dacă știți dezvoltatori imobiliari care nu respectă aceste suprafețe, vă rugăm să lăsați un comentariu, pentru a permite comisarilor CJPC să verificare situația.

Cristian Hagi

Sprijină jurnalismul independent. Poți dona aici:

Recomandare

Recomandare

Articole recente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.