Faleza cărților. Cei mai vânduți autori

Locuitorii orașului și turiștii care aleg faleza Cazinoului din Constanța ca loc de promenadă sunt invitați la lectură. Cea de-a VI-a ediție a târgului „Valuri de Carte” vine cu o ofertă bogată pentru cititorii de toate vârstele: 25 de edituri expun peste 20.000 de titluri.

O întreagă colecție de produse de creație le provoacă imaginația celor mici: jocuri logice, jocuri de inteligență, cărți de colorat, cărți cu abțibilduri, beletristică școlară, enciclopedii și dicționare, cărți puzzle. Pe adulți îi așteaptă cărți motivaționale, literatură SF, cărți de parenting, gastronomie și beletristică.

Potrivit Iulianei Radu, manager proiect, cărțile au reduceri de până la 50%, pentru a face produsul cultural mai accesibil.

Copiii cu vârste cuprinse între 4-12 ani sunt invitați să participe la ateliere de creație și jocuri educative. În premieră, evenimentul cultural va avea și o componentă de responsabilizare socială, prin campania „Cartea salvează vieți”.

De asemenea, „Valuri de Carte” își propune să promoveze autorii locali. Scriitorul Florin Alexandru, „un polițist la țărm de mare” oferă sesiuni de autografe în care povestește despre cărțile lui.

Târgul va fi deschis până pe 9 august, în intervalul orar 10:00 – 24:00, iar cea de-a doua etapă va avea loc în perioada 19 august- 11 septembrie.

Tot pe faleza Cazinoului, două librării din Constanța au ieșit în stradă pentru a fi mai aproape de cititori.

Peste 30.000 de titluri îi așteaptă pe vizitatori la târgul de carte organizat de Prăvălia cu Cărți. Cei mici rămân răsfățații evenimentului. Rafturile sunt pline de cărți educative, cărți de activități, enciclopedii, cărți ilustrate, cărți de vacanță, romane pentru copii și cărți incluse în bibliografia școlară.

Iubitorii de lectură se pot delecta cu cărți de istorie, ezoterism, cărți de dezvoltare personală, cărți religioase și beletristică.

Potrivit lui Cristian Zeciu, director Prăvălia cu Cărți, oferta librăriei Humanitas de la Bookfest 2019 atrage cei mai mulți cititori, Radu Paraschivescu, Mircea Cărtărescu și Gabriel Liiceanu fiind cei mai vânduți autori.  

Atractivitatea ofertelor include conceptul 2+1 gratis pentru cărțile achiziționate de la aceeași editură și reduceri de până la 20%.

Târgul poate fi vizitat până pe 6 august, în intervalul orar 10:00 – 24:00.

Mii de titluri vor fi expuse și la târgul de carte organizat de Librăria Dorian Gray până pe 8 august, între orele 10:00 – 24:00.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.