Falimentul de pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu și 1 Decembrie 1918

Decebal Făgădău a început proiectul, Vergil Chițac l-a dus mai departe. Locurile de parcare pe care le vedeți în imagine vor dispărea

Vin vremuri grele pentru constănțenii care au afaceri pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu și pe 1 Decembrie 1918. Proiectul de reabilitare a celor două bulevarde va însemna, pentru mulți dintre ei, falimentul. Sunt atât de supărați și hotărâți să schimbe ceva încât pe 1 octombrie se vor întâlni, într-un eveniment organizat de Camera de Comerț, pentru a stabili împreună ce e de făcut.

Problema cu care se confruntă a început în urmă cu câțiva ani, când fosta echipă care a condus orașul, în frunte cu Decebal Făgădău și Dumitru Babu, a hotărât să reabiliteze cele două bulevarde. Au scris un proiect și l-au depus pentru finanțare din fonduri europene. Proiectul acesta prevede refacerea trotuarelor, înlocuirea asfaltului (se va pune un strat nou, de numai 6 centimetri, deci nu se va lucra și la infrastructură), precum și crearea unor benzi dedicate pentru transportul în comun.

Pentru a realiza aceste lucruri, se vor desființa circa 1.300 de locuri de parcare. O cifră imensă într-un oraș în care sunt 140.000 de autovehicule și mai puțin de 30.000 de parcări.

Ce nu prevede proiectul este înlocuirea lor, găsirea de alternative. Fostul primar a explicat că nu se pot construi parcări din fonduri europene. Fals, dacă ne uităm, de pildă, la Eforie, unde primarul construiește parcări din fonduri europene.

Proiectul demarat de Decebal Făgădău a fost continuat de actuala echipă de la primărie, în frunte cu primarul Vergil Chițac și city managerul Felicia Ovanesian. Problema a rămas: cele 1.300 de locuri de parcare se vor evapora.

Actual primar a anunțat un fel de soluție, ca un plasture aplicat unui bolnav cu fractură: vrea să construiască o parcare de câteva sute de locuri în zona Colegiului de Artă Regina Maria. Pentru restul bulevardelor, nu există soluții.

Din informațiile noastre, pe cele două bulevarde și în zona imediat adiacentă sunt peste 2.000 de firme. Oare s-au gândit cei doi primari ce se va întâmpla cu afacerile lor? Dacă ne uităm la alte zone din oraș în care s-a blocat parcare, știm răspunsul: vor da faliment. Uitați-vă, de pildă, pe strada Baba Novac, porțiunea dinspre Poporului, unde s-au montat stâlpișori. Afacerile au căzut pe capete, fie că vorbim de magazin alimentar sau de cabinet veterinar.

Dacă aruncați o privire, de la gara până la intrare în Mamaia, pe cele două bulevarde, veți vedea tot felul de business-uri, de la florării la magazine de pâine, restaurante și pizzerii, clinici medicale sau chiar mici spitale, magazine specializate în IT sau în vânzarea de piese auto, cabinete medicale, notariate publice, sedii de bănci, etc, etc, etc.

Cu siguranță că foarte mulți dintre voi ați mers la unele din aceste magazine. Eu, de pildă, mă duc la un medic stomatolog care are sediul pe bulevardul Lăpușneanu, cumpăr pâine, de câte ori am ocazie de la un magazin din zona Trocadero, merg la o bancă din zonă, când nu pot face operațiuni online.

La ușa acestor firme bate falimentul. Cu siguranță, mulți clienți vor prefera să meargă în alte locuri pentru a-și face cumpărăturile. Așa cum Radu Mazăre ne împingea spre mall-urile construite de prietenii săi (lăsând, de pildă, în degradare principala arteră comercială a orașului), așa au procedat și Decebal Făgădău și Vergil Chițac cu acest proiect.

Ce vor face miile de angajați ai acestor firme, dacă vor intra în faliment? Unde se vor angaja? A calculat cineva efectele economice și sociale?

Cu siguranță nu. Și spun asta pentru că, la prezentarea proiectului, Decebal Făgădău ne-a arătat niște poze din Statele Unite ale Americii. Un proiect copy paste, fără legătură cu realitățile și nevoile Constanței.

Am discutat cu câțiva dintre acești oameni afectați de măsurile primăriei. Ei sunt foarte clari și direcți: vor ca primăria să modifice proiectul, în așa fel încât să asigure și locuri de parcare, sau să renunțe la el cu totul.

Mai mult, spun că, în caz contrar, se vor îndrepta împotriva primăriei, în instanță, pentru a cere despăgubiri pentru daunele produse afacerilor. În cazul în care instanța le va da dreptate, se creionează un dezastru financiar pentru Constanța și constănțeni.

Proiectul se poate modifica pentru a crea parcări. V-am spus mai sus de Eforie. Vă mai dăm un exemplu: Buzău. Acolo se reabilitează, exact ca în Constanța, mai multe bulevarde, tot cu fonduri europene. Exact ca la noi, se fac benzi dedicate pentru transport în comun. Spre deosebire de ce se întâmplă la noi, în Buzău se construiesc și locuri de parcare.

„Pe spațiul rămas liber între benzile dedicate transportului public și marginea carosabilului se va amplasa câte o banda de circulație cu lățimea de 3,50 m pe fiecare sens de circulație cât și spații de parcare amenajate conform normativelor în vigoare. Astfel se vor crea 682 locuri de parcare dintre care 32 de locuri vor fi exclusiv pentru persoanele cu dizabilități (4.7% locuri pentru persoanele cu dizabilități)”, se arată în proiect.

Mai multe, se va amenaja și o parcare nouă, de tip park and ride pentru 58 de autoturisme și 15 biciclete smartbike.

Așadar, se poate, numai să se dorească.

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Facebook, și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Un comentariu

  • Constanteanul de la bloc

    Proiectantul raspunde material pentru orice incalcare a normativelor (in acest caz, cele privind asigurarea locurilor de parcare) -art. 24 din legea calitatii constructiilor. Ca sa poata plati, are obligatia de a avea asigurare de raspundere profesionala. Oare de ce nu e invocata?

Leave a Reply

Your email address will not be published.