
Felix Stroe este un politician care susține majorarea salariului minim, iar acest lucru se aliniază perfect cu linia PSD și cu mesajul social.
Acesta susține că milioane de oameni „se află într-o cursă pentru supraviețuire”.
„Prin declarațiile privind înghețarea salariilor și a pensiilor în 2026, ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, condamnă la sărăcie milioane de români. Cei a căror putere de cumpărare s-a prăbușit, în condițiile în care alimentele de bază s-au scumpit cu 35%, iar prețul energiei s-a dublat.
Acestea fiind urmările așa zisei reforme. O reformă girată de ministrul Alexandru Nazare, dar în urma căreia, conform datelor oficiale INS, inflația a ajuns la aproape 10%. Urmarea? Lună de lună, milioane de români se află într-o cursă pentru supraviețuire!
Ministrul de Finanțe ar fi trebuit să știe că înghețarea salariilor și a pensiilor într-o perioadă cu inflație galopantă înseamnă: scăderea abruptă a veniturilor, reducerea consumului, scăderea veniturile fiscale, încetinirea economiei!
Alexandru Nazare tratează riscul de infringement la nivel european cu aceeași superficialitate, anunțând că „nu crede” că blocarea salariului minim ar atrage sancțiuni din partea Comisiei Europene. Și asta după ce vicepreședintele executiv al CE, Roxana Mânzatu, a precizat limpede că o asemenea măsură contravine Directivei europene privind salariile echitabile și poate declanșa automat procedura de infringement.
Aștept, totuși, ca ministrul de Finanțe să înțeleagă că România nu-și poate permite sancțiuni europene doar pentru că, în opinia dumnealui, reforma înseamnă austeritate și nimic altceva!”
Dincolo de declarații
Dar, dincolo de ideologie, există și un context economic foarte simplu: majorarea salariului minim nu îl afectează. Firma sa are doi angajați și profituri uriașe. Astfel, Felix Stroe nu are, practic, niciun cost personal semnificativ atunci când cere majorarea salariului minim pentru toată România. În schimb, are un mare câștig politic. Firma fanion a lui Felix Stroe, 2×1 Holding SRL a avut doar 2 angajați în 2024.
Așadar, chiar dacă aceștia ar fi plătiți cu salariul minim sau cu salariul mediu, impactul majorării este insignifiant pentru firmă.
Mai mult, compania a înregistrat un profit net de 3.383.138 lei. Banii au fost obținuți, în principal, din vânzarea de apartamente. Detalii AICI.






Poate daca mai tai din pretul apei si a canalizarii, nu mai e nevoie de marirea salariului! Ce zici, poti?