Felix Stroe, președintele PSD Constanța, construiește cinci vile în Ovidiu

Felix Stroe

În spațiul public apar destul de des unii specialiști sau neaveniți care spun că investițiile imobiliare nu mai merg. Există însă în continuare persoane dispuse să construiască. Una dintre ele este Felix Stroe, președintele Organizației Județene a PSD Constanța și senator.

Acesta construiește nu mai puțin de cinci locuințe unifamiliale în orașul Ovidiu, care cunoaște, în ultimii ani, o dezvoltare impresionantă. Este vorba despre care cu subsol, parte și etaj. Zona este una bună: pe partea opusă peninsulei tătărești, așa cum este cunoscută în zonă. Pe partea cu lacul, cea mai râvnită din Ovidiu, unde locuiesc mai multe persoane importante din Constanța.

O precizare importantă: terenul nu este obținut de la primărie, ci este cumpărat de pe piața liberă.

Felix Stroe construiește vilele pe persoană fizică.

Construcția a început pe 18 iulie 2023 și ar trebui să fie gata pe 18 iulie 2025. Autorizația de construire a fost emisă în 16 septembrie 2022. Detalii AICI.

„L-am dobândit în 1994”

L-am contactat pe beneficiar pentru a ne oferi detalii despre această investiție. Ne-a răspuns prompt.

„Este un teren de 1.500 de metri pătrați dobândit prin vânzare cumpărare în anul 1994. Nu este de la primărie, ci de la persoane fizice (n.r. ne-a dat numele celor de la care a cumpărat, dar nu sunt persoane cunoscute, am decis să nu le publicăm). Este trecut în declarația de avere, se poate verifica.”, a spus Felix Stroe.

Acesta a subliniat că s-a asociat cu constructorul. „Este o afacere înregistrată legal.”, a punctat senatorul.

În asocieri de acest tip, cel care vine cu terenul și constructorul își împart profitul.

Cine construiește

Constructor este Alpha Builders Group SA, companie în care sunt acționari Panait Cristian Gabriel și Panait Adrian. Cei doi sunt implicați în mai multe companii sau PFA-uri, prin care au construit sau construiesc diverse imobile, de la controversatul Marina Tower, pentru care au fost amendați de Garda de Mediu, la Tomis Tower, un turn construit în imediata apropiere a unei vile, sau la blocul turn de pe strada Traian.

Firmele în care sunt implicați Panait Cristian Gabriel și Panait Adrian. Sursa: termene.ro

Cristian Panait este omul care s-a întâlnit cu Stelian Ion în campania electorală de acum trei ani, la inaugurarea unui hotel al lui Mohammad Murad, apoi a declarat că are covid, fapt care l-a obligat pe Stelian Ion să stea în carantină, oferind astfel un avantaj nesperat în campanie lui Vergil Chițac.

Ce avere are Felix Stroe

Potrivit declarației de avere, Felix Stroe deține 11 terenuri (intravilan, agricol și forestier, inclusiv cel din Ovidiu despre care este vorba în acest articol), patru case de locuit (una în Constanța, trei în Buzău), are ceasuri și bijuterii în valoare de peste 18.000 de euro, peste 460.000 de lei în conturi curente sau depozite bancare.

Este asociat în patru firme: 2×1 Holding SRL, Cristal Jupiter SRL, Dacia Tour SRL, LIT Romania SRL.

Anul trecut a avut venituri din pensia militară – 74.136 lei, din pensia de la stat – 55.221 lei, din indemnizația de senator – 137.256 lei, din dividende: 119.700 lei de la 2×1 Holding și 250.000 lei de la Cristal Jupiter.

Recomandări:

Gheorghe Hagi, om cu suflet mare: ce a făcut pentru copiii din Ovidiu VIDEO

Felix Stroe consideră că alegerea lui Mihai Lupu, cercetat penal de DNA, în funcția de președinte al CJC înseamnă ani pierduți pentru Constanța

Județul Constanța, pe primul loc în România la atragerea de fonduri europene (cu excepția regiunii București-Ilfov) și asta i se datorează lui Felix Stroe

Horia Țuțuianu vrea să fie șeful PSD. Reacția lui Felix Stroe

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

2 comentarii la “Felix Stroe, președintele PSD Constanța, construiește cinci vile în Ovidiu

  1. Se vede cat de profitabil este sa fi psd-ist!Daca esti si sef la psd….ai adigurat mai multe generatii din familia ta!Nu puteti voi munci cat pot ei fura!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Toată România, sub Cod Galben sau Portocaliu de caniculă

sâm aug. 26 , 2023
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu de caniculă în toată țara. Sâmbătă (26 august) COD GALBEN – valul de căldură se va extinde în toată țara. Va fi caniculă în toate zonele de câmpie, deal și podiș, cu temperaturi maxime ce se vor situa […]