
Într-un interval de doar patru luni, președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a făcut un salt spectaculos de la susținerea fermă a Elenei Lasconi, candidata USR, la elogierea lui Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD–PNL, ca singurul garant al direcției europene și nord-atlantice a României.
În decembrie 2024, imediat după alegerile parlamentare, Stroe publica un mesaj categoric:
„DA, EU ȘI COLEGII MEI DIN PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT CONSTANȚA O VOM VOTA PE ELENA LASCONI, PREȘEDINTE!”, subliniind că opțiunea pentru Lasconi fusese luată încă din primul tur al alegerilor prezidențiale. El justifica întârzierea cu respectarea disciplinei interne a partidului, care ceruse ca poziționările publice să vină abia după scrutinul parlamentar.
Lasconi era, în viziunea lui Stroe de atunci, „candidatul care reprezintă direcția europeană și nord-atlantică, pe care trebuie în mod existențial să o urmeze România”.
Astăzi, însă, tonul și candidatul s-au schimbat radical. Cu ocazia vizitei lui Crin Antonescu la Constanța, Felix Stroe a declarat:
„Domnul Crin Antonescu, ca preşedinte al României, este singurul garant al continuităţii noastre europene și nord-atlantice.”
Mai mult, liderul PSD Constanța a lansat un atac dur la adresa celorlalți candidați:
„Românii nu merită un preşedinte extremist, pro-rus, anti-european, cu vederi xenofobe şi simpatii neo-legionare. Poate unii s-au amăgit cu imaginea vreunui Mesia sau a vreunui rebel răzvrătit, multiplu trădător de partid. Noi nu avem voie să o facem.”
Evident, Stroe nu se referă la Elena Lasconi, pe care o numea acum patru luni drept pro-europeană.

Această răzgândire bruscă ridică semne de întrebare despre coerența pozițiilor publice ale liderilor locali PSD și despre cât de solidă este, în realitate, coaliția formată în jurul candidaturii lui Crin Antonescu.
Într-un context politic volatil, declarațiile lui Felix Stroe par să spună mai multe despre calculele de partid decât despre valori sau direcții strategice.
Recomandări: Crin Antonescu, prea puțin și prea târziu pentru o țară trădată






Un umil, vehement și vocal om giruetă, cu principii solide după cum bat vântul și ordinele politice. Cunoscut dinainte și după 1990.