Felix Stroe: „Sunt dator, pentru viața băiatului meu, să dotez Spitalul Județean Constanța ca la Viena” VIDEO

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Felix Stroe, președintele PSD Constanța, a trecut recent prin momente de cumpănă. A fost foarte grav bolnav, iar medicii i-au dat o veste cumplită. A vorbit despre acest lucru în emisiunea „Realitatea locală”, la Dobrogea TV.

„Prognosticul meu medical a fost 62% deces. M-au tratat medici români, într-un spital românesc”, a spus acesta.

A mărturisit că avea bani să se trateze oriunde în lume, din Austria în America, dar a ales România.

Un moment mult mai greu a venit însă recent. Fiul său, în vârstă de 40 de ani, a suferit un accident cerebral.

„Acum două luni de zile, băiatul meu a făcut accident cerebral vascular în creierul mic. Știți unde a fost salvat? La Spitalul Județean Constanța. L-a salvat doamna doctor Docu. De ce să nu fie Spitalul Județean Constanța, de stat, spital public, dotat ca cel din Viena? Sunt dator, dragi constănțeni, sunt dator pentru viața fiului meu să dotez Spitalul Județean Constanța ca la Viena. Avem medici minunați, le lipsește aparatura.”, a punctat acesta.

Felix Stroe a mulțumit public doamnei doctor Docu Axelerad Any, medic primar neurolog, șefa Clinica de Neurologie a Spitalului Județean, unul din cei mai buni specialiști din domeniu pe care îi are nu numai Constanța, ci România. Doamna doctor care va primi de acum înainte, în fiecare an, de 8 martie, un buchet de flori din partea sa, drept recunoștință.

Felix Stroe alături de fiul său, acum mulți ani

„Mă bucur mult de tot că acum doi ani și jumătate m-am bătut enorm pentru trei lucruri importante la spitalul județean. Unul a fost problema fibrolizei. Și iată că a făcut viața ca și copilul meu să beneficieze de fibroliză, care a salvat viața multor constănțeni”, a punctat, vizibil emoționat, Felix Stroe.


Constanta-financiara-sigla-jpg

Articole recente

Mitshubishi
Teasing_Tucson Exclusiv Auto
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.