Felix Stroe: „Tariful RAJA la apă este pe locul 12 în România” VIDEO

Felix Stroe, director general RAJA SA, în timpul unei conferințe de presă. Foto: Constanța 100%, 26 iunie 2020

Felix Stroe, directorul general al RAJA SA, a explicat vineri, într-o conferință de presă, că tariful RAJA la apă nu este cel mai mare din România, răspunzând astfel unor critici apărute în ultima vreme (video la finalul textului).

„Tariful nostru de apă nu este cel mai mare din România. Suntem pe locul 12 în ceea ce privește valoarea tarifului de apă. Da, este adevărat, cetățenii municipiului Constanța, alți cetățeni din orașe plătesc un tarif la canalizare – epurare, dar, rețineți! Avem 16 stații de epurare în funcțiune care numai consumă. Consumă energie electrică enormă, consumă substanțe chimice (procesul tehnologic este dintr-o uzină chimică pur și simplu). Mentenanța este scumpă la o stație de epurare, pentru că mediul este puternic coroziv. 16 stații de epurare au făcut din litoralul românesc cel mai atractiv litoral din Marea Neagră. 16 stații de epurare au niște costuri. Este normal ca aceste costuri să fie într-un tarif, dar avem de gând să coborâm cu acest tarif”, a precizat Felix Stroe.

Acesta a precizat că RAJA a atras fonduri europene de peste 1,1 miliarde euro, care a însemnat o cofinanțare pusă la dispoziție de compania RAJA de peste 110 milioane euro.

„Acești 110 milioane de euro n-au picat din cer. Ne-am împrumutat de acești bani și am avut credibilitate ca să ne împrumutăm, pentru că dacă nu ai performanță economică și ești un prăpădit nu te împrumută nicio bancă, pentru că banii trebuie să-i dai înapoi”, a mai spus Felix Stroe.

Acesta a precizat că, din toată suma de bani europeni pe care România se străduiește să o atragă în 2020, un sfert înseamnă ceea ce atrage RAJA Constanța

„Cu siguranță noi ne vom face targetul și poate România nu îl va atinge, și atunci cu siguranță vom face 30%. Sunt un pic necăjit, pentru că m-aș aștepta ca, pe lângă critici, să prezentăm și lucrurile pozitive, corecte, adevărate din activitatea companiei noastre”, a spus Felix Stroe.

Declarații pe larg, mai jos.

Felix Stroe despre tariful RAJA la apă în Constanța

www.CT100.ro Directorul general al RAJA SA spune că tariful la apă în Constanța nu este cel mai mare din țară.

Publicată de Constanta 100% pe Vineri, 26 iunie 2020
sprijina-jurnalismul-independent
Constanta-financiara-sigla-jpg

Articole recente

Leave a Reply

Your email address will not be published.