Femeia în ochii arhiepiscopilor. Între „ființă dumnezeiască”, „minune” și „păcătoasă care naște în dureri”

Femeia este văzută diferit de arhiepiscopi din România. La 180 de grade, am putea spune. Pentru unii este o minune, pentru alții o păcătoasă. Apropo, azi, 8 mai, este ziua egalității de șanse între femei și bărbați.

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înalt Prea Sfinţitul Calinic Argeşeanul, subliniază rolul importat al femeii, pe care o numeşte “fiinţă dumnezeiască”, “minune” şi “dar al lui Dumnezeu”, afirmând că “nu ne este îngăduit s-o considerăm obiect de batjocură”. Într-o postare cu titlul “Femeia, Înger pe pământ!”, înaltul prelat face referire la “curajul, credinţa şi dragostea manifestată pentru Iisus Învăţătorul” de către femei şi arată că “Sfântul Apostol Pavel spulberă pentru totdeauna mentalitatea din bătrâne veacuri, că femeia ar fi inegală bărbatului”.

„Nu ascund bucuria ce mă cuprinde când am prilejul să scriu despre Femeie! Am mai scris despre această fiinţă dumnezeiască! Femeia, ca dar a lui Dumnezeu! Era trecut de miezul nopţii, atunci ca şi acum, când scriu despre minunea numită femeie. Atunci am scris printre lacrimi! Nici nu se putea altfel! Erau de faţă: Maica Domnului, mama mea, toate mamele şi toate fetele din lume! Atunci am scris despre întreita lucrare a Femeii: de Soţie, Mamă şi Gospodină! Iar acum voi încerca să scriu despre o altă minune, cea a răsplăţii întreite făcută de Dumnezeu Femeii prin aceea că: Au aflat cele dintâi despre Învierea lui Iisus Hristos; au văzut cele dintâi pe Iisus Cel înviat din mormânt şi au dus cele dintâi vestea cea mare a Învierii lui Iisus, chiar ucenicilor Săi! Cum să nu rămâi fermecat de aşa curaj, credinţă şi dragoste manifestată pentru Iisus Învăţătorul şi Părintele iubitor? Femeile purtătoare de mir au rămas în istoria lumii ca cele mai curajoase şi devotate fiinţe ca şi mamele noastre, ca şi soţiile devotate chemării speciale şi gospodinele care ţin în mâini şi pe umerele lor destinele omenirii!”, a scris IPS Calinic Argeşeanul, pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. 

El a subliniat că dacă Eva în Paradis a fost cea care a auzit osânda rostită de Dumnezeu după căderea în păcat, tot femeia va auzi prima vestea cea mare a izbăvirii din morţi, prin Iisus Hristos Cel Înviat.

„Astfel, Femeia este reabilitată pentru totdeauna şi nu ne este îngăduit s-o considerăm obiect de batjocură. Cuvine-se cu adevărat ca bărbaţii să ocrotească Femeia pentru că este egală – de drept divin -, cu Bărbatul! Sfântul Apostol Pavel, spulberă pentru totdeauna mentalitatea din bătrâne veacuri, că femeia ar fi inegală bărbatului! Iată textul: «Nu mai este iudeu, nici elen, nici rob, nici liber, nici parte bărbătească sau parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus!» (Galateni 3, 28)”, a mai scris ÎPS Calinic. 

El a amintit de femeile mironosiţe: Maria din Magdala, Maria lui Cleopa, Ioana lui Huza, Maria mama lui Iacob, Salomeea, mama fiilor lui Zevedei, Suzana, amintind că acestea, “cu un curaj nestăvilit, înfruntând primejdiile nopţii au mers la mormântul unde era Iisus ca să-i facă ritualul ungerii cu mir” şi au rămas ca exemple în istorie.

„Nu vom uita niciodată mamele celebre pe care le-au avut Sfinţi Părinţi şi Dascăli ai lumii din veacul de aur al Bisericii! Cine nu-şi aduce aminte de celebra Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur, care a rămas văduvă la numai 20 de ani şi nu s-a mai căsătorit pentru a-şi creşte pruncuţul în bucuria credinţei şi a păcii în familie? Cine va uita de Monica, mama Fericitului Augustin, care 18 ani s-a rugat întru nădejdea întoarcerii la Dumnezeu a fiului său? Dar de Nona, mama Sfântului Grigore de Nazianz? Oare, de Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare, cine nu-şi va aduce aminte? Cine va putea vreodată, să nu-şi aducă aminte de Împărăteasa Elena, mamă sfântă, care a sfătuit pe fiul ei Constantin cel Mare să dea libertate de credinţă întregului Imperiu roman? Cine ar putea cu adevărat să cuprindă cu mintea ce a însemnat în cei două mii de ani, ziditorul exemplu al femeilor mironosiţe, al mamelor celebre şi al tuturor mamelor din lume? Toate au zidit la temelia lumii! Toate au zidit viaţa de familie şi creşterea pruncilor în duhul Evangheliei lui Hristos! Toate au zidit şi au întărit dragostea între oamenii din toate timpurile! Toate au schimbat, ca şi azi, de altfel, climatul spiritual al vremii!”, a adăugat IPS Calinic.

El consideră de asemenea că femeia “prin muncă cinstită, prin viaţă aleasă, prin dragoste deplină, prin devotament conjugal, prin osârdie de a naşte şi creşte prunci buni, devine astfel, primul dascăl şi preot al copilului ei, aşa cum pe drept cuvânt scrie, în Predicile sale, Părintele Mircea Păcurariu”.

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Teodosie, afirma că nu este discriminare faptul că femeia nu are roluri importante în Biserică, aşa cum are bărbatul, deoarece aceasta este condiţia ei şi că femeia “nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale”. ”Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă”, susţinea arhiepiscopul Tomisului.

Citește și: CTP, atac dur la ÎPS

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.