Femeile din România sunt discriminate: pierd în fiecare an 468 de euro, în medie

Blocul Național Sindical atrage atenția că întârzierile în implementarea Directivei Uniunii Europene privind transparența salarială, Directivă adoptată de Parlamentul European în data de 30 martie, ar putea costa 17.000 de euro în salarii pierdute.

Din punct de vedere tehnic, statele membre, inclusiv România, au ca termen anul 2026 pentru a transpune Directiva în legislația națională, însă Confederația Europeană a Sindicatelor (CES), la care Blocul Național Sindical este afiliată, consideră că femeile au așteptat suficient de mult timp pentru a obține salarii egale și solicită Guvernelor din țările membre ale Uniunii Europene să transpună imediat Directiva în practică.

Statisticile arată că, la nivel european, diferența de remunerare între bărbați și femei este de 12,7%.

O analiză realizată de Institutul Sindical European arată că diferența de remunerare între bărbați și femei continuă se se accentueze:

  • În fiecare an în care Directiva nu este implementată, femeile pierd, în medie, 4.256 de euro din salarii
  • Femeile din România pierd 468 de euro, în medie, anual, din salarii, dacă Directiva nu este implementată

Pe această cale, Blocul Național Sindical trage un semnal de alarmă și îi cere Guvernului să implementeze această Directivă cât mai curând posibil.

Cifrele pentru toate țările sunt prezentate mai jos:


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Studenții de la Universitatea Ovidius au făcut curățenie pe plaja 3 Papuci cu sprijinul Polaris

mar apr. 4 , 2023
Cea de a doua etapă a proiectului „ECOmpetiția”, organizat de Liga Studenților – Universitatea „Ovidius” din Constanța s-a desfășurat sâmbătă, 1 aprilie. Timp de două ore, peste 35 de voluntari au ecologizat plaja 3 Papuci, de unde au strâns peste 35 de saci cu deșeuri. Proiectul „ECOmpetiția” se desfășoară pe […]

V-ar putea interesa și: