Fenomenul creșterii posttraumatice sau partea bună din pandemie

cristian-hagi-editorial

Trecem printr-o perioadă extrem de complicată și ni se pare că nu vedem luminița de la capătul tunelului, că nu avem motive de optimism. Una dintre metodele prin care putem depăși această stare este să alegem să vedem lucrurile bune din această experiență. „Alegerea de a vedea partea bună din cele mai dureroase experiențe ale noastre face parte din modul în care ne putem schimba relația cu stresul.”, spun psihologii. Și există, cu siguranță, părți bune. Complicatul an 2020 ne-a învățat să prețuim mai mult ceea ce avem, fie că vorbim despre timpul petrecut în familie sau despre lucrurile simple. Chiar foarte simple, de la o plimbare în aer liber la gustul unei cafele.

Margaux s-a născut fără viață

Pandemia de coronavirus și privațiunile ei sunt o glumă pe lângă tragediile adevărate care, din păcate, lovesc familii fără discernământ. Iată un caz: o tânără mamă ajunge la spital pentru o operație de cezariană. Naște o fetiță frumoasă, de 3,85 kg. A fost învelită de asistentă într-o pătură și i-a fost adusă în brațe. Se născuse fără viață. I-a pus numele Margaux. Soțul ei nu a putut să spună decât: „Încă e uimitoare.”

Pentru tânăra mamă și pentru soțul ei, viața, așa cum o cunoșteau, se sfârșise.

„Odată ajunși acasă, eram într-o stare catatonică, când răvășiți, furioși, plânși. Ne-am străduit să mergem la un grup de sprijin pentru doliu, asigurat de o organizație nonprofit locală. Ascultând experiențele celorlalte cupluri, am descoperit modalități de a păstra vie amintirea fiicei noastre și, în același timp, de a merge mai departe. Interacțiunea cu oamenii ne-a ajutat să ne domolim temerile legate de viitorul nostru și ne-a făcut să avem speranță.

Soțul meu și cu mine am trăit niște schimbări uriașe în viețile noastre, după pierderea suferită. Prieteniile toxice au început să se desfacă. Prieteniile sănătoase vechi au devenit mai puternice și, în plus, s-au născut prietenii noi extraordinare. Valorile noastre personale au devenit mai clare. Am învățat să îmi iert corpul pentru  că nu a reușit să mențină viața copilului nostru. Soțul meu a început să se îngrijească de corpul lui prin nutriție atentă și exerciții fizice. La serviciu am acceptat o funcție mai provocatoare, ceva la care nu m-aș fi gândit înainte de pierderea noastră.”, povestește ea, în cartea Partea pozitivă a stresului, de Kelly McGonigal.

A găsit curajul să meargă mai departe și a născut un băiețel sănătos. Ea și soțul au început să-i ajute pe alții care trecuseră prin tragedii asemănătoare.

„Am început să renunțăm la lucrurile mărunte care obișnuiau să ne facă să ne simțim temători, furioși sau iritați. Acum, mai mult ca niciodată, simțim recunoștință adâncă și bucurie pentru binecuvântările din viețile noastre și ne bucurăm cu adevărat de timpul pe care îl putem petrece împreună”, spune mama.

Nu a uitat niciodată tragedia prin care a trecut și uneori se simte vinovată pentru cât a prosperat viața ei.

„Actul implicării mă face să simt că energia mea cinstește memoria fiicei pierdute. Deși viața ei s-a consumat înainte de a se naște, ea a aprins în mine un foc ce continuă să lumineze.”, a mai spus.

Autoarea cărții oferă mai multe exemple care au aceeași concluzie: „Experiența traumatică produce o suferință imensă, dar, în același timp inspiră schimbări pozitive.”

Psihologii numesc acest fenomen „crește posttraumatică”.

„Fenomenul este raportat de supraviețuitori ai aproape tuturor tipurilor imaginabile de traume fizice și psihologice, printre care: violență, abuz, accidente, catastrofe naturale, atacuri teroriste, boli care pun viața în pericol și chiar zboruri spațiale pe termen lung.”, spune autoarea.

A fost documentat și în muncile care presupun intervenție în situații traumatice, și la cei care trăiesc cu o boală cronică.

„Îmi apreciez mai mult viața”

Când descriu cum au trecut peste aceste momente, oamenii spun următoarele:

  • Am un sentiment sporit de apropiere și compasiune față de ceilalți
  • Am descoperit că sunt mai puternic decât credeam că sunt
  • Îmi apreciez mai mult viața
  • Credința în divinitate e mai puternică
  • Am stabilit un nou drum pentru viața mea.

Fenomenul este obișnuit în multe medii. De pildă, 74% din tinerii israelieni expuși atacurilor teroriste declară crește posttraumatică, sau 83% din femeile cu HIV/SIDA sau 99% din lucrătorii de pe ambulanțe.

Creșterea posttraumatică nu înseamnă că oamenii nu sunt atinși de traumă, că își revin, că nu îi mai doare. De fapt, suferința posttraumatică este motorul creșterii posttraumatice.

Important este ca oamenii să găsească un beneficiu în dificultățile lor. Asta nu înseamnă că transformi, în mod nerealist, ce e rău în ce e bine, ci să observi binele în timp ce faci față unor lucruri dificile.

„De fapt, capacitatea de a vedea atât binele, cât și răul este asociată cu urmări mai bune pe termen lung decât atunci când te bazezi doar pe partea bună.”

Mai frică la televizor decât în realitate

Există mai multe studii psihologice care arată cât de important este să vezi lucrurile pozitive din împrejurări dificile. Și invers.

„Un studiu șocant a constatat că oamenii care au vizionat șase sau mai multe ore de știri despre bombardamentele de la maratonul din Boston, din 2013, au prezentat o probabilitate mai mare de a dezvolta simptome ale stresului posttraumatic decât oamenii care s-au aflat efectiv la locul bombardamentului și au fost afectați personal de ele. De fapt, un studiu din 2014 efectuat pe adulți din SUA a constatat că predicatorul cel mai bun al fricii și anxietății oamenilor a fost timpul petrecut de aceștia urmărind talk-show-uri la televizor”, spune autoarea. Alte studii arată că putem beneficia de creștete posttraumatică prin poveștile de viață ale altor oamenilor, pe care le citim în ziare sau la televizor. Psihologii numesc asta „reziliență indirectă” sau „creștere indirectă”.

Subtilitatea persuasiunii

De multe ori, nici măcar nu este nevoie de gândire pozitivă conștientă pentru a beneficia de ceea ce numim „creștere indirectă”. Un experiment celebru arată că este nevoie de mult mai puțin, de gesturi de care nici măcar nu suntem conștienți. Vorbim aici despre o noțiune numită „subtilitatea persuasiunii”. Un grup de studenți a fost împărțit în trei grupuri. Fiecare trebuia să asculte la căști o melodie. Primului grup i s-a cerut ca, atunci când ascultă, să dea puternic din cap de sus în jos – chipurile pentru a testa căștile de ultimă tehnologie la care ascultau muzică. Celui de-al doilea, să dea din cap din stânga în dreapta. Al treilea grup nu trebuie să-și miște capul deloc. După melodie, au ascultat o știre în care se spunea că taxele la universitatea la care învață ar trebui să crească de la nivelul actual, de 587 de dolari, la 750 de dolari. La final era strecurată întrebarea care îi interesa de fapt pe psihologi: „Care credeți că ar fi suma rezonabilă la care să se ridice taxa anuală pentru studenți?”

Răspunsurile sunt cu adevărat uimitoare. Studenții din grupul al treilea, care nu-și mișcaseră capul, au spus că taxa rezonabilă era de 582 de dolari. Cei care scuturaseră din cap din stânga în dreapta, ca atunci când negăm ceva din cap. Ei doreau ca taxele să scadă până la 467 de dolari. Cei care au dat din cap de sus în jos, ca într-un semn de acceptare, credeau că taxa trebuie să crească până la 646 de dolari. Unul dintre concluziile acestui studiu este că persuasiunea funcționează adesea într-o manieră neobservabilă.

„Alegerea de a vedea partea bună”

Concluzia lui Kelly McGonigal: studiile arată că atunci când oamenii adoptă o atitudine mai îngăduitoare față de greutățile lor din trecut, devin mai fericiți, mai puțin deprimați și mai rezilienți.

„Alegerea de a vedea partea bună din cele mai dureroase experiențe ale noastre face parte din modul în care ne putem schimba relația cu stresul. Acceptarea adversității lor din trecut face parte din modul în care găsim curajul de a trece prin dificultățile noastre actuale”, spune autoarea.


Articole similare


Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Articole recente

Leave a Reply

Your email address will not be published.