
Firma despre care primarul Constanței spune că a semnat un memorandum pentru construirea unui aeroport în Constanța are un singur angajat, cifră de afaceri zero și datorii de 1,4 milioane lei.
„O veste bună. De fapt, o veste foarte bună. În curând veți afla mai multe și ne vom bucura împreună..”, spunea astăzi, 27 noiembrie, primarul Decebal Făgădău, printr-o postare pe Facebook.
Vestea este că primarul vrea să construiască un aeroport, în colaborare cu o companie arabă.
„Compania Abu Dhabi Airports (ADAC) a semnat marţi un memorandum de înţelegere cu firma românească South Development Group SA, pentru a analiza oportunităţile referitoare la gestionarea şi dezvoltarea de aeroporturi în România. Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a anunțat că are dosarul pregătit ca unul din cele cinci aeroporturi să fie la Constanța. Celelalte, care se califică, în cursa „investițională” sunt Cluj, Baia Mare/Satu Mare, Iași și Craiova.”, se arată într-un site spre care face trimitere Decebal Făgădău.
South Development Group SA are sediul în București, a fost înființată în anul 2018 și cifra de afaceri este zero. A reușit, în schimb, să acumuleze datorii de 1.403.835 lei, potrivit Confidas.ro. Nu a avut, în medie, decât un angajat. Administratorul firmei este Catană Dorin.
Tot potrivit Confidas.ro, firma este deținută de Ascendas Aviation SRL (are 40% din acțiuni), Catană Dorin (22%), Tănăsescu Radu Laurențiu (22%), Diplomatic Worldwide Shop SRL (15%) și Stear Andrew Clive (1%). Ascendas Aviation SRL este o firmă înființată în anul 2019 și are sediul într-un apartament din București. Catană Dorin este asociat și administrator în șase firme. Diplomatic Worldwide Shop SRL se ocupă cu comerțul cu amănuntul al produselor cosmetice și de parfumerie și a avut un profit de aproape 600.000 de lei în 2018. Tănăsescu Radu Laurențiu este asociat în 11 firme. Stear Andrew Clive este un cetățean britanic, acționar în șase firme din România.
Abu Dhabi Airports Company (ADAC) a fost creată în martie 2006 și oferă servicii de specialitate aerporturilor din Abu Dhabi.