Firmele dispar pe bandă rulantă: Constanța, printre județele cu cele mai multe radieri în 2024

Peste 83.000 de firme din România au fost radiate în 2024, cu 16,52% mai multe față de anul 2023, conform datelor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Constanța este pe primele locuri în acest clasament.

În total, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024 au fost radiate 83.012 de firme, față de 71.241 de firme radiate în aceeași perioadă din 2023. Anul trecut, cele mai multe societăți radiate au fost în București (12.982), cu 9,83% mai mult decât în 2023.

Capitala este urmată de județele Cluj, cu 4.290 de firme radiate, cu 15,14% mai mult față de 2023, Timiș, cu 3.431 de societăți (cu 10,22% mai mult față de 2023) și Constanța, cu 3.163 de firme radiate (creștere de 7,26% față de 2023).

Cele trei județe cu cele mai puține radieri în 2024 au fost:

  • Giurgiu – 594 de firme radiate în 2024, în creștere cu 7,76% față de 2023, cu 554 societăți radiate
  • Ialomița – 558 de firme radiate în 2024, în creștere cu 34,13% față de 2023, cu 416 societăți radiate
  • Călărași – 557 de firme radiate în 2024, în creștere cu 3,96% față de 2023, cu 555 societăți radiate

În total, în una decembrie 2024 au fost radiate 8.603 de firme, cele mai multe fiind, în ordine, în București, Cluj, Timiș, Argeș, Iași și Prahova.

La nivelul întregului an 2024, cele mai multe radieri au fost în domeniul comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (19.099 în 2024 versus 17.190 în 2023), agricultură, silvicultură şi pescuit (8.863 în 2024 versus 5.364 în 2023) și transport şi depozitare (7.735 în 2024 versus 6.274 în 2023).

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Incendiu într-un apartament din Constanța, intervenție rapidă a pompierilor

mar feb. 11 , 2025
Un incendiu a izbucnit în această dimineață într-un apartament situat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța, nr. 175, bloc LP1, la etajul 7. La fața locului au intervenit echipajele de la Detașamentul Fripis cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), o descarcerare, o autospecială de intervenție și […]