Focuri de armă în Portul Constanța pentru prinderea unor contrabandiști străini FOTO VIDEO

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Portul Constanța Sud Agigea, cinci marinari sirieni care comercializau țigări de contrabandă. Pentru a-i prinde, au tras 12 focuri de armă. În urma acțiunii au fost confiscate aproximativ 14.000 de pachete cu țigări de contrabandă.

În data de 19.09.2020, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, coordonați de procurorul din cadrul Parchetului Curții de Apel Constanța, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în Portul Constanța Sud, au desfășurat o acțiune în vederea combaterii contrabandei cu țigări, în cadrul unui dosar penal.

Momentul când contrabandiștii au fost reținuți
Momentul când contrabandiștii au fost reținuți

 Astfel, la țărm, în dreptul unei nave sub pavilion Panama, polițiștii de frontieră au depistat 5 persoane care au descărcat 6 baxuri de țigări netimbrate, în vederea comercializării. Polițiștii de frontieră au intervenit pentru reținerea persoanelor, iar întrucât acestea nu s-au supus somațiilor verbale, încercând să fugă, au fost  executate 12 focuri de avertisment, în plan vertical.  La cercetări s-a stabilit ca cele cinci persoane sunt marinari  sirieni pe nava acostată în port, având  vârste cuprinse între 21 și 54 de ani.

În continuarea acțiunii s-a efectuat un supracontrol asupra navei sub pavilion Panama, în urma căruia au mai fost descoperite, disimulate într-un tanc de apă, alte pachete cu  țigări netimbrate, de diferite mărci.

Întreaga cantitate de țigarete, 13.820 pachete în valoare de aproximativ 207.300 lei,a fost confiscată, iar în cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.

Articole recente

Constanta-financiara-sigla-jpg
Mitshubishi
Teasing_Tucson Exclusiv Auto
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.