Fostul primar voia să parieze o parte din buget la 6/49, actualul a găsit milioane de lei pentru investiții

Pentru a strânge bani, un fost primar a vrut să parieze o parte din banii orașului la Loto 6/49. I-a convins pe consilierii locali să joace o parte din indemnizație la loto, pentru a cofinanţa proiectele de dezvoltare. La un moment dat, edilul a declarat că vrea să trimită un angajat al primăriei să concureze la „Dansez pentru tine”, tot pentru a strânge bani. Zis și făcut. Un contabil și o casieră s-au înscris în concurs și chiar au ajuns la preselecția finală. N-au câștigat. Era chiar interesant de văzut dacă ar fi donat banii, în cazul în care ar fi ajuns în posesia lor.

Toate acestea se întâmplat în urmă cu câțiva ani în Techirghiol, când orașul era condus de Adrian Stan.

La puțin timp după, edilul a fost condamnat la închisoare pentru că a primit șpagă.

„Stan Adrian, în calitate de primar al orașului Techirghiol, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, a pretins de la un om de afaceri sumele de 40.000 lei și respectiv 64.000 lei, reprezentând un procent de aproximativ 4% din facturile de 1.100.000 lei și respectiv 1.600.000 lei, care urmau să fie emise de societatea denunțătorului în temeiul unui contract de execuție lucrări și achitate de Primăria orașului Techirghiol. În baza acestei înțelegeri, la data de 23 octombrie 2015, inculpatul Stan Adrian a primit de la aceeași persoană suma de 40.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constituirea infracțiunii flagrante“, potrivit DNA.

Intervievat de un reporter Pro Tv, Adrian Stan a declarat că, în urmă cu 100 de ani, s-ar fi considerat un comision și totul ar fi fost legal!

Apropo, după ce și-a ispășit pedeapsa, a candidat din nou la primărie, din partea PMP, partidul lui Traian Băsescu, condus în Constanța de Claudiu Iorga Palaz.

Acum, în Techirghiol au loc investiții de multe milioane de euro. Se lucrează de zor la rețeaua de gaze naturale. Se ocupă de acest lucru compania Megaconstruct, fondată de răposatul Dan Grigore Adamescu, mort în închisoare după ce a dat mită unor judecători. Fiul său, Alexander Adamescu, are pe numele său un mandat european de arestare. A fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție pentru că ar fi mituit cu peste 20.000 de euro doi judecători de la Tribunalul București. A fugit în Anglia în 2016, iar autoritățile nu reușesc să-l aducă în țară.

Primăria Techirghiol a pus la bătaie circa 5 milioane de lei, bani pe care i-a obținut nu din loto, nu din concursuri televizate, ci pe căile normale prin care o primărie obține bani. De exemplu, au fost scoase la licitație câteva terenuri, spune actualul primar, Iulian Soceanu. Mai multe companii private au fost interesat și au licitat pentru a obține terenuri pe care vor ridica hoteluri de lux și complexe balneare. Printre ele, și Dedeman, care vrea să ridice un complex balnear de cinci stele.

„Astăzi, Primăria Techirghiol nu are niciun credit. Avem plătite la zi toate facturile. Am reușit, prin atragerea de investitori privați, care construiesc în special în zona balneară, să scoatem la licitație niște terenuri. Au venit, au licitat, au cumpărat cu banii jos, nu în rate. E foarte important acest lucru. Au fost sume considerabile, care ne-au ajutat să avem cofinanțarea pentru rețeaua de gaze, dar și pentru alte proiecte pe care le avem pe fonduri europene. Dacă am fi apelat la fonduri europene, astăzi nu eram nici în situația să începem lucrările.”, a explicat primarul Iulian Soceanu în emisiunea Realitatea locală, la Dobrogea TV.

Primăria Techirghiol mai are în derulare alte 3 proiecte, care vor fi gata până la finalul anului, și încă 9, pe care le pregătește pentru anul viitor

În perioada 2016 – 2020, Primăria Techirghiol a atras fonduri europene de 1.350 de euro pe cap de locuitor. Spre comparație, Emil Boc a reușit în Cluj 665 de euro, iar Robert Șerban, în Eforie, peste 2.700 de euro.

Detalii, în emisiune. O puteți vedea mai jos.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Terapie prin artă în 10 centre de plasament din județul Constanța

joi aug. 19 , 2021
terapie prin arta
Foto-comunicat-de-presa-Terapie-prin-arta-3

V-ar putea interesa și: