FOTO Accident cumplit: 10 morți și 7 răniți!

Un accident cumplit a avut loc pe DN 2A, soldat cu 10 morți și 7 răniți!

Sâmbătă dimineață, 5 octombrie, pe drumul național DN 2A, km 22+500, în localitatea Sf. Gheorghe, județul Ialomița, s-a produs un grav accident rutier.

În urma coliziunii frontale dintre un autotren și un microbuz, 10 persoane au decedat, iar 7 au fost rănite.

Șoferul tirului a intrat pe contrasens, lovind în plină cu microbuzul de călători, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, subinspectorul Ludmila-Marina Dascălu.

Toate victimele sunt femei, localnice din comuna ialomiţeană Munteni Buzău. Vestea cumplitei tragedii a căzut ca un trăsnet peste satul din Bărăgan. Şoferul microbuzului, Cosmin, de 42 de ani, era şi el tot din sat. Are un fiu, în vârstă de 16 ani, iar soţia este asistentă medicală în comună. Unul dintre localnicii din Munteni Buzău a povestit pentru Adevărul că femeile plecaseră spre Bucureşti, la fel ca în fiecare dimineaţă, pentru a ajunge la Mega Image, acolo unde erau angajate.

„Când m-a sunat de dimineaţă cineva, m-am cutremurat. Au luat microbuzul la ora 05.00 pentru că la 07.00 intrau în tură. La un sfert de oră s-a întâmplat nenorocirea. Şoferul microbuzului, Cosmin, era un om de toată isprava. Nu cred că a greşit el cu ceva. De o viaţă era şofer. Am auzit că şoferul TIR-ului se face vinovat de producerea accidentului. Am aflat că venea de la Târgu Jiu. Plecase de acolo ieri, la ora 16.00, şi condusese toată noaptea. E posibil să fi aţipit la volan din cauza oboselii,” spune bărbatul, pentru Adevărul.

Victimele tragediei sunt femei, toate cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani.

„Cercetările sunt îngreunate deoarece ambii şoferi au decedat”, a declarat aceasta.

Potrivit IGSU, trei dintre răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Slobozia, fiind conştienţi. Cinci dintre aceştia au fost direcţionaţi către secţiile de urgență ale spitalelor Bagdasar și Floreasca din București.

Traficul rutier în zonă a fost reluat începând cu ora 7:30.

La faţa locului au acţionat de urgenţă peste 40 de pompieri, paramedici SMURD şi personal medical SAJ cu 19 autospeciale şi ambulanţe.

Sursă foto: Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța


De ce murim pe șosele. Cum ne poate salva viețile Teoria Ferestrelor Sparte

Postări recente

One comment

  • Sergiu Munteanu

    Poliția română ar trebui sa trateze orice debil care circula cu viteza mai mare că ceea legală că pe teroriști.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.