FOTO Cum se distrează constănțenii la târgul „Poveste de Crăciun”

A fost o atmosferă minunată vineri și sâmbătă seară, la târgul „Poveste de Crăciun”, împreună cu Ansamblul de dans al Comunității Elene „Elpis” Constanța, interpreții Ioana Țuțuianu, Ionela Maricaș, Laurențiu Ciorogaru, Marius Cristel Marin și copiii și tinerii din centrele de plasament „Delfinul” și „Ovidiu”, care i-au încântat pe vizitatori cu programul lor artistic. Moș Nicolae a venit la copiii și tinerii talentați din centrele de plasament care au urcat pe scena târgului, încărcat cu dulciuri și fructe.

Duminică, 8 decembrie, începând cu ora 16:00, colindăm din nou împreună! Copii de la Școala de muzică eMenTi Star Academy, Ansamblul „Silișteanca”, Sorina Preda împreună cu Ansamblul „Flori de măr”, Mariana Bojin și Denisa Ștefania Lucan îi vor delecta de cei care vizitează târgul cu cântece, dansuri și colinde.

Constănțenii sunt așteptați la târgul „Poveste de Crăciun” zilnic între 10:00 și 22:00, până pe 24 Decembrie, atât în Parcul TNOB „Oleg Danovski”, cât și La Galeria de Artă de pe strada Ștefan cel Mare nr. 15, cu produse gastronomice alese, vin fiert și ciocolată caldă, ținute deosebite pentru seara dintre ani, cărți pentru copii, dar și decorațiuni specifice Sărbătorilor de Iarnă. În fiecare sfârșit de săptămână am pregătit programe artistice pentru cei mici și cei mari, dar și alte surprize.

La târg, în pavilionul de vară pentru seniori, dar și la Galeria de Artă puteți aduce hăinuțe, jucării sau alimente neperisabile care vor ajunge în prag de Crăciun la copiii din centrele de plasament constănțene, făcându-le astfel sărbătorile mai frumoase.

Târgul este organizat de RAEDPP Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

SCHIMBARE CLIMATICĂ Liliecii înfloresc în plină iarnă

Dum dec. 8 , 2019
„ Au înnebunit salcâmii De atâta primăvară Umblă năuciți prin vânturi Cu tot sufletu’n afară.” (Arhip Cibotaru) În Constanța, ca să cităm poetul, n-au înnebunit salcâmii, ci liliecii. În plină iarnă, liliecii înfloresc, deși acest lucru ar trebui să se întâmple, în mod normal, la sfârșitul primăverii. Fotografia de mai […]
liliac

V-ar putea interesa și: