FOTO VIDEO Exerciții româno-bulgaro-americane în Marea Neagră


Fregata „Mărășești” a acostat sâmbătă, 15 mai, în portul militar Constanța, după ce a participat la Exercițiul „Tomis 21” și la o serie de antrenamente comune cu marinari din Bulgaria și SUA.

În perioada 10-15 mai, echipajul fregatei „Mărășești” a executat, împreună cu echipajele altor cinci nave militare românești, trageri cu sistemele de artilerie de la bord, în care au fost utilizate sute de unități de muniție, iar la finalul săptămânii nava a desfășurat o serie de exerciții comune împreună cu corveta bulgărească BGN „Bodri” și nava de patrulare americană USCG „Hamilton”.

exercitii-romano-bulgare-americane-in-marea-neagra-62

Marinarii de la bordul celor trei nave partenere au exersat proceduri operaționale NATO de monitorizare a traficului maritim, de interogare nave suspecte și de inserție aeriană a unor echipe de inspecție și control, în cadrul cărora a fost utilizat elicopterul navei americane.

Activitățile de instruire comune desfășurate pe mare se înscriu în sfera parteneriatului strategic româno-american și consolidează interoperabilitatea aliată pentru asigurarea securității în regiunea Mării Negre.

Nava de patrulare americană USCG „Hamilton” a desfășurat, în ultimele trei săptămâni, misiuni de monitorizare a situației din spațiul pontic și a executat antrenamente comune, pe mare, atât cu nave militare aliate din Bulgaria și România, cât și cu nave partenere din Georgia și Ucraina.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Trei tineri au murit într-un Maserati

Sun May 16 , 2021
Trei tineri au murit într-un accident rutier, într-un Maserati. Tragedia s-a produs pe raza comunei Poiana Stampei, în noaptea de 15 spre 16 mai. Şoferul conducea un Maserati, scrie Adevărul. Potrivit Bistriteanul.ro, totul a pornit la un chef din Pasul Tihuța, la care erau mai mulți prieteni, printre care și […]