Fotografia care arată că administrația Chițac a pierdut contactul cu realitatea

Până nu recunoști că ai o problemă nu poți să o rezolvi. Chiar dacă recunoști, ea nu se rezolvă de la sine. În Constanța, suntem conduși, se pare, de oameni care nu știu care sunt probleme sau știu, dar le ignoră sau nu le pot rezolva. Nu știu dacă vreuna din variante este mai rea.

Uitați-vă la fotografia de mai sus. În stânga este strada Baba Novac, folosită de mii de constănțeni, pe unde trece și o linie de transport în comun. Ce vedeți este un fel de trotuar, o mizerie care arată așa de ani de zile. Decebal Făgădău nu a făcut nimic pentru a reabilita zona, deși a fost trecută de mai multe ori în planul de investiții, după principiul enunțat chiar de el: mai bine să promiți mult și să faci puțin.

În fața zonei fotografiată este o farmacie. Pe partea cealaltă sunt două restaurante. Lângă sunt blocurile construite pentru tineri pe vremea lui Radu Mazăre. Este deci folosită de constănțeni.

În partea dreaptă a imaginii aveți un bulevard din Constanța împodobit cu luminițe. Opt milioane de lei a costat închirierea lor anul trecut și anul acesta, la care se adaugă costurile pentru curent. Factura nu va fi mare, mi-a spus primarul Chițac, pentru că sunt LED-uri. Probabil că mulți dintre noi avem LED-uri acasă, dar tot ni se spune să facem economie.

Primăria Constanța a trimis un comunicat exuberant referitor la aceste luminițe.

„Constanța îmbracă straie de sărbătoare! În perioada sărbătorilor de iarnă, orașul nostru va fi plin de lumină și culoare. Echipele au montat mii de corpuri de iluminat pe mai multe artere din oraș. Mii de beculețe, ghirlande și perdele luminoase vor fi montate și în Piața Ovidiu, acolo unde va avea loc marea petrecere de Revelion.”

Am auzit voci care apără cheltuiala aceasta imensă pentru beculețe, cea mai mare din România, motivând: 1. Că dacă nu se face nu e bine; 2. Că așa simțim și noi spiritul Crăciunului.

Li se poate răspunde ușor. 1. Chiar primarul spunea în 2020 că nu e momentul pentru beculețe, ci este nevoie de respect. Acum, cu o gaură de 194 de milioane de lei în buget, cu atât mai puțin. În plus, city manegerul orașului recunoștea recent că funcțiunile de bază ale sale nu sunt puse la punct. 2. Spiritul Crăciunului nu înseamnă să vezi beculețe scumpe pe șosea, ci cu totul altceva.

V-ar putea interesa și: Își vopsea mașina în parcarea subterană a unui mall

N-am văzut niciodată, nici pe vremea lui Făgădău, nici a lui Chițac, vreun comunicat în care să se prezinte, Doamne Ferește, o problemă a orașului. Când ei sunt la putere, totul e bine și frumos.

Aș remarca însă ceva. Am observat că city managerul municipiului, Felicia Ovanesian, în una din foarte puținele conferințe de presă organizate până acum, a avut puterea să recunoască ce nu merge bine în oraș (sau ce nu merge deloc). Cum spuneam, atitudinea aceasta este sănătoasă, este primul pas spre rezolvarea problemelor.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

4 comentarii la “Fotografia care arată că administrația Chițac a pierdut contactul cu realitatea

  1. doare mintea! Cum au selectat liberalii asemenea incompetenți, ăștia se faultează singuri. O sa ne trezim cu ciuma roșie, încă 10 ani!
    Trebuie sa-l rapim pe Bolojan, orașul Constanța este o epava!

  2. Nu stiu si nici nu am auzit daca dl Bolojan a avut, sau dl Boc la Cluj are menajera city, in schimb stiu sigur ca in Beclean nu exista. Vreti exemple in judetul nostru, unde nu-ti este rusìne sà spui ca locuiesti sau te-ài nascut? Pestera sì daca vrem mai aproape Cumpana.
    In orase, mari/mici, nu conteaza, unde ciuma rosie a condus zeci de ani si banii au venit 99% de la guvernele fsn-iste, pdsr-iste, sau psd-iste s-a furat ca in codru din ei si s-a facut maxim 5-6% din ce s-a promis in campanii, dar foarte mult din ei ajungeau in buzunarele si conturilr acolitilor lor politici, a cotizantilor partidùlui ciumat sì in pomenìĺe electoràĺe,pentru ca acesti banì nu tŕebuiau justìfìcati. Orasele màri/micì ài caroŕ pŕimarì, faceau parte din partidele din opozitie si nu si-au schimbat partidul, au trebuit sa ia fonduri europene, pentru dezvoltarea oraselor lor. Acesti bani erau controlati insa pana ĺa ultimùĺ eùrocent, asta e mòtìvul pentru carè Òŕadea, Clujul, Becĺeanùl, chiar si Cumpana sau Pestera arata altfel decat constanta lui mazaŕe/fagadau/chitac+-ovanesian.

  3. Administration Chitac n-a about niciodata contactul cu realitatea orasului, care arata din rau in mai rau pe zi ce trece.

  4. Cu toate astea, lumea îl va vota pt ca suntem masochiști
    . Ne place sa suferim câte 4 ani. Au făcut constănțenii un referendum de demitere a primarului? Nu, pentru ca ne place sa înjurat în trafic, sa suportam mirosurile de la tomberoane, sa ascultam manelele vecinilor, sa parcam pe trotuare fără bani,sa ne împiedicat de vazatorii ambulanți din piețele sa cumpărăm produse expirate. Bravos națiune, cum a zis Caragiale( daca-l mai știe cineva,pt ca elevii nu-l mai știu)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

„SEASIDE STORIES”, spectacolul lui Radu Afrim, trei reprezentanții în acest weekend la Teatrul de Stat Constanța

mar nov. 29 , 2022
Trupa Teatrului de Stat Constanța s-a întors ieri dintr-un turneu în două orașe ale Transilvaniei – Miercurea-Ciuc și Cluj-Napoca – și așteaptă publicul constănțean la reprezentațiile din zilele următoare, la Sala Studio din Strada Ion Lahovari nr. 2A. În datele de 1, 2 și 3 decembrie, de la ora 19:00, […]

V-ar putea interesa și: