Fotografia care arată pentru ce se cheltuie 800 de milioane de euro

Un proiect de 800 de milioane de euro se derulează, în această perioadă, pe litoralul românesc. Este vorba despre „Reducerea eroziunii costiere, faza a doua”, proiect implementat de Administrația Națională „Apele Române”.

Directorul ABADL, Bogdan Bola, a postat azi o poză care arată pentru ce se cheltuie acești 800 de milioane de euro.

„Așa arată plajele din zona Mamaia – Năvodari, la fel cum vor arăta și cele din sudul litoralului până în 2023. De plajele lărgite cu până la 100 de metri, cele mai mari de pe întregul litoral al Mării Negre, vom începe să ne bucurăm încă de la începutul sezonului viitor.”, este explicația sa.

Pe lângă lucrările de înnisipare a plajelor, vor fi realizate și structuri hidrotehnice cu rol de protecție suplimentară și de fixare a aluviunilor, precum și lucrări de consolidare a falezelor. Spre deosebire de FAZA I a proiectului, în această etapă, un rol important îl vor avea și lucrările de stimulare și refacere a ecosistemului marin.

Specialiștii români intenționează să implanteze pe o suprafață de aproape 800.000 mp de iarbă marină, cu scopul de a asigura protejarea biodiversității apei Mării Negre și a creșterii calității acesteia. Cea mai mare suprafață, de peste 500.000 mp de iarbă marina va fi cultivată pe sectorul plajelor Mangalia-Saturn. Ideea este promovată și la nivel mondial de către un grup de oameni de știință britanici au lansat un proiect „de urgență”, de restaurare a ierburilor marine. Iarba de mare este singura plantă cu flori din lume care poate poleniza sub apă. Pe lângă faptul că oferă un habitat pentru multe specii marine, ea captează și carbonul de 35 de ori mai repede decât o pădure tropicală.

În următorii trei ani, alte 11 sectoare de plajă vor fi extinse cu peste 200 de hectare de plajă și vor fi redate turiștilor. Este vorba despre stăvilarele Edighiol/Periboina, plajele (Mamaia, Tomis-Cazino, Agigea, Eforie- în etapa I) și plajele (Costinești, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia– Venus- Aurora, Mangalia-Saturn, 2 Mai- în etapa II).

Citește și:

Specialiștii ABADL au vizitat amplasamentele incluse în proiectul „REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE, FAZA II (2014-2020)”

O firmă din Cluj primește 22,7 milioane lei pentru supervizarea proiectului de reducere a eroziunii costiere etapa a doua


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Carantina funcționează și în municipiul Constanța. La cât a scăzut incidența cazurilor de covid-19

joi dec. 17 , 2020
Carantina funcționează și în municipiul Constanța, la aproape o lună de la instituire. Incidența cazurilor de covid-19 (numărul de cazuri la mia de locuitori) a scăzut pentru prima dată la o valoare mai mică decât cea de la instituirea carantinei. Prefectura Constanța a anunțat azi o incidență de 8,67, față […]
constanta de sus

V-ar putea interesa și: