FOTO+VIDEO. Fântâna din Parcul Gării a fost reparată de RAJA. Cum arată acum

fantana gara raja

Fântâna din parcul de la gară a fost reparată de către SC RAJA SA, iar în seara aceasta a fost pusă în funcțiune.

Evenimentul a început cu un scurt concert al fanfarei societății, la care au participat zeci de constănțeni, dar și mai mulți copii, care au dansat pe ritmul muzicii.

Fântâna aceasta, ca și alte nouă din oraș, au fost preluat de RAJA de la Primăria Constanța.

Toate cele zece fântâni sunt reabilitate și puse în funcțiune. Toate au fost dotate cu sisteme de iluminat. Ele vor funcționa pe toată perioada sezonului estival, poate chiar până în luna octombrie, dacă vremea va permite”, a declarat Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al societății.

„Este foarte frumos. Ne mirăm că cine mai face ceva bun în orașul nostru. Mergeți să filmați, că aveți ce”, ne-a spus un domn care se uita la fântână.

Toate fântânile au fost supuse unui amplu proces de reabilitare. Astfel, a fost refăcută hidroizolația, au fost reparate/înlocuite instalațiile electrice, pompele și automatizările, țâșnitorile, sistemele de alimentare cu apă și bineînțeles, cișmelele.

Vă invităm să urmăriți mai jos un reportaj video realizat de Constanța 100 la punerea în funcțiune a fântânii.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



2 thoughts on “FOTO+VIDEO. Fântâna din Parcul Gării a fost reparată de RAJA. Cum arată acum

  1. PACAT ca …Nu a fost reparata ,a fost pusa in miscare numai pompa care da un jet anemic…in schimb nu mai este nimic in miscare piesele din mijloc ce reprezinta 2 maiini nu se mai rotesc ,iar piesele laterale nu se mai balanseaza…intr-un anumit ritm daca nu ma insel si pe muzica…

  2. Si dupa ce a plecat fanfara s-a oprit si apa? Azi la peste 35 grade C nu functiona….

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Un american cu domiciliu în Constanța, acuzat că a violat doi tineri după ce i-a drogat

Mon Jun 26 , 2017
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța l-au identificat pe cetățeanul american D.E.-T., în vârstă de 35 de ani, domiciliat în Constanța, bănuit de comiterea faptelor, urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unor infracțiuni de viol și agresiune sexuală. Astfel, la data de 12.06.2017, doi tineri din municipiul Medgidia, în vârstă […]