FOTO+VIDEO. Poluare cu lampioane, pe faleza Cazinoului din Constanța

lampioane

Comercianții de ocazie au găsit o nouă modalitate să scoată nu ban necinstit: vând lampioane pe faleză. Duminică seara, doi astfel de vânzători se aflau în zona statuii lui Eminescu de pe faleza Cazinoului și aveau o ofertă specială: 3 la 10 lei. Nu duceau lipsă de clienți, dimpotrivă. I-am observat circa jumătate de oră, timp în care au vândut zeci de lampioane. Turiștii care le cumpărau le lansau chiar de pe faleză, deasupra mării. Cea mai mare parte a lor ajungeau imediat în mare. „Bate și vântul”, spunea unul dintre vânzători. Evident, nimeni din cei care au lansat lampioanele nu s-a gândit să ia resturile de pe stabilopozi. Mai mult, la un moment dat vântul a bătut dinspre mare și a împins un lampion pe faleza plină ochi de oameni.

Lansarea lampioanelor este interzisă în spații publice și atunci când bate vântul. Un agent de pază care a trecut prin zonă s-a uitat nepăsător la cei care le vindeau și lansau, fără să le spună nimic. Nici cei doi polițiști locali, care se aflau pe partea opusă a statuii, pe stradă, nu au reacționat în niciun fel.

Iată ce spune ISU Dobrogea despre lampioane:

Având în vedere faptul că lampioanele zburătoare sunt propulsate de aerul cald generat de flacăra produsă după aprinderea unui element combustibil, acestea intră sub incidenţa prevederilor art. 97 alin. (1) din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin O.M.A.I. nr. 163/2007, potrivit cărora „utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă.”

La nivel internaţional, s-a constatat că lampioanele zburătoare au constituit surse de producere a incendiilor la construcţii, în general înalte şi foarte înalte (balcoane, copertine, terase etc), la vegetaţie uscată şi la păduri. Totodată, acestea au constituit pericole pentru aeronave (exemplu la o aeronavă din zona Sanya din China).

Având în vedere cele de mai sus, pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentului, se recomandă următoarele măsuri:
* solicitarea unor puncte de vedere cu privire la lansarea lampioanelor zburătoare la Unitatea de Control a Traficului Aerian din cadrul aeroportului cel mai apropiat de locul evenimentului, precum şi de la organele de poliţie rutieră;
* solicitarea de informaţii cu privire la starea vremii în zona vizată la data desfăşurării evenimentului, de la Agenţia Naţionala de Meteorologie (condiţii meteo, viteza şi direcţia vântului predominant).

În situaţia desfăşurării activităţii de lansare a lampioanelor zburătoare, se recomandă respectarea următoarelor reguli minimale:
* respectarea instrucţiunilor producătorului de utilizare în siguranţă a lampioanelor
zburătoare;
* lampioanele zburătoare vor fi lansate doar de către persoane adulte responsabile,
care în prealabil s-au informat asupra modului de utilizare în siguranţă a acestora;
* lampioanele zburătoare se vor lansa numai în spaţii exterioare deschise, largi, cu distanţă mare de arbori, linii de alimentare cu energie electrică sau pentru alte utilităţi pozate suprateran, construcţii, în general înalte şi foarte înalte (inclusiv balcoane, copertine, terase, reclame etc) sau alte zone potenţial a fi puse în pericol;
* lampioanele zburătoare nu se vor lansa la o distanţă mai mică de 10 km de orice aeroport sau cale rutieră circulată, lumina acestora putând fi interpretată ca un semnal luminos ce poate deruta ori distrage atenţia piloţilor sau conducătorilor auto;
* lampioanele zburătoare se vor lansa numai în condiţii meteo favorabile (fără vânt).
În cazul în care vântul bate uşor, este necesară asigurarea asupra faptului că lampioanele
zburătoare lansate nu se vor deplasa deasupra participanţilor la evenimente, clădirilor, arborilor, aeroporturilor, şoselelor circulate sau în orice altă zonă unde acestea pot genera incidente cu efecte negative asupra vieţii, bunurilor şi mediului.;
* se va asigura dotarea locului de desfăşurare a evenimentului cu mijloace de stingere adecvate, pentru a se putea acţiona operativ în caz de incendiu.
Potrivit prevederilor art. 5 din Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, persoanele fizice şi juridice răspund, potrivit legii, de stabilirea şi aplicarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, precum şi de consecinţele producerii incendiilor.

 

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Facebook, și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.