Funcționarii publici intră în grevă japoneză

greva japonezaSindicatul Liber al Salariaților din Administraţia Publică Constanţa, constituit în cadrul Primăriei municipiului Constanţa și la nivelul Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, organizează acţiunea de protest – grevă japoneză pe durata întregului program de lucru, în data de 25.05.2017 – susținută de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, afiliată la Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa.

”Precizăm că acțiunea de protest a fost generată de lipsa reglementării unei grile de salarizare exprese și unitare, care să stabilească nivelul salarizării personalului din administrația publică locală. Astfel, potrivit proiectului legii salarizării, remunerarea angajaților din administrația publică locală este lăsată la latitudinea aleșilor locali, fapt care va genera discrepanțe salariale între angajații care au aceleași funcții, aceeași vechime, activitate similară și lucrează în aceleași condiții, lucru care contravine chiar principiilor reglementate de proiectul lege. După cum se cunoaște, administrația publică locală este singura familie ocupațională care NU ARE GRILĂ DE SALARIZARE în proiectul legii salarizării, stabilirea salariilor fiind dată în competența consiliilor locale/județene.”, au precizat reprezentanții sindicaliștilor, printr-un comunicat de presă.

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Facebook, și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.