
Camerele de luat vederi din campusul Henri Coandă au făcut deja primele „victime”, a anunțat RAEDPP Constanța. În timpul efectuării probelor în vederea instalării sistemului de supraveghere, a fost depistat un caz de furt într-o scară de bloc. Faptele s-au petrecut cu o zi înaintea recepției finale a lucrării.
Joi, 20 mai 2021, camerele de supraveghere au surprins un tânăr care a sustras un articol vestimentar. În vederea luării măsurilor legale, au fost formulate plângeri la poliție.
„Arătăm toleranță zero față de faptele de infracționalitate! În calitate de administrator, suntem vigilenți și vom sesiza de fiecare dată organele abilitate, iar cei care încalcă legea vor răspunde neîndoielnic pentru acestea”, a precizat directorul RAEDPP Constanța, Stere Hira.
Sistemul de supraveghere video, compus din 297 de camere instalate în fiecare unitate locativă din campus, funcționează pe timp de zi și de noapte. Camerele de supraveghere sunt dispuse în funcție de zonele vulnerabile identificate în ansamblul de unități locative modulare, astfel încât să se urmărească eventualele încercări de acces neautorizat sau pătrundere prin efracție, precum și de săvârșire a infracțiunilor sau a actelor de vandalism.
Condiții mai dure pentru cei care vor o locuință socială în campusul Henri Coandă