Gâlceavă pe autostrăzi. 46 sau 76? Acuzațiile actualului ministru

sorin grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, PSD, a lansat un atac la adresa fostului ministru, Cătălin Drulă, USR.

„Domnul Drulă știe, doar se face că nu știe și aude selectiv. Acesta este probabil motivul pentru care a semnat un contract pentru completarea SF Ploiești- Brașov în care: pe o pagină scrie negru pe alb 30 de luni pentru etapa I și 46 de luni pentru etapa a II (cu startul logic după finalizarea primei etape!); iar pe altă pagină scrie că sunt 46 de luni care includ etapa I + etapa a II-a!”, spune Grindeanu.

„Vorbim de un contract din care fiecare înțelege ce vrea și despre care Cătălin Drulă se laudă că l-a urmărit cu atenție în perioada în care a fost ministru. L-a urmărit atât de atent încât nici el nu mai știe ce scrie în el! Sau știe prea bine?!”, a adăugat acesta.

În opinia sa, Cătălin Drulă încearcă să mute atenția opiniei publice, spunând că licitația a fost lansată pe vremea ministrului Lucian Bode și trece cu nonșalanță peste faptul că de fapt el, Cătălin Drulă, a semnat un contract vag și interpretabil.

Ce nu mai spune fostul ministru este că pe parcursul celor 10 luni care au trecut de la semnarea contractului: în 8 luni a fost titular al acestei instituții!

„Domnul Drulă se face că nu înțelege nici ce aude.

Dovadă…reacția sa la cei peste 80 de km de drum de mare viteză care au termen contractual de finalizare anul acesta: adică 2022.

Și fără să mă antepronunț, am spus simplu- peste 80 de km:

1. Sectorul de autostradă Chiribiș – Biharia, în lungime de 28,55 km

2. Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești, cuprins între Craiova și Robănești, de 17,7 km

3. Tronsonul 2 al Drumului de mare viteză al Drumului Expres Craiova-Pitești, cuprins între Robănești și Valea Mare, de 39,85 km.

Nu vreau să reamintesc de promisiunile domnului Drulă care vorbea de deschiderea circulației pe 100 km de autostradă în 2021: a lăsat ZERO km deschiși + 24 de km de autostradă (pe Sebeș-Turda lotul 2)- cu lucrări blocate.

Drulă, kilometrii de autostradă nu au nume! Și am promis deja că nu tai panglici!”, a mai spus Sorin Grindeanu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ședință de lucru a premierului Ciucă cu responsabilii în gestionarea pandemiei COVID-19

lun ian. 3 , 2022
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, astăzi, o ședință, la sediul Guvernului, pentru a analiza măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. La întâlnire au fost invitați să participe miniștri și reprezentanți ai ministerelor Sănătății, Finanțelor, Justiției, Educației, Muncii și Solidarității Sociale, precum și șeful Departamentului pentru Situații […]
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a fost desemnat premier interimar de către preşedintele Klaus Iohannis.

V-ar putea interesa și: