
Primarul din Ovidiu, George Scupra, și echipa sa au gândit două proiecte de anvergură care vor pune orașul aflat la o aruncătură de băț de Constanța pe harta turistică a României.
Primul este reabilitarea castrului roman. Este un proiect deosebit de ambițios, în desfășurare, care va fi gata în toamna anului viitor. Castrul roman este înscris în Lista Monumentelor Istorice și este unul dintre cele mai importante obiective din perioadă. Lucrările sunt finanțate din fonduri europene. Valoarea este de aproape trei milioane euro.

Primarul a gândit deja un alt proiect, pentru noul exercițiu de finanțare europeană. Este vorba despre un sat al etniilor dobrogene. Acesta se va realiza în satul Culmea, pe o suprafață generoasă, de 1,5 hectare.
„Din păcate, vorbim foarte frumos despre Dobrogea, multiculturalitate, etnii, vin mii de turiști spre litoral, dar, dacă vrei să arăți integrat, într-o singură locație, tot ceea ce înseamnă Dobrogea, nu prea ai unde să mergi în județul Constanța, astăzi, ci doar să-i duci în diverse zone. Ne dorim să construim un muzeu și locuințe, așa cum arătau odată, pentru toate etniile dobrogene, dar, sigur, vrem să fie plăcut și atractiv pentru cei tineri. Nu va fi o atracție pentru publicul tânăr să vină și să vadă câteva case. De aceea, propunerea noastră și a proiectanților este ca exteriorul să arată așa cum era odată, dar în interior să fie aduse în ziua de azi, cu diverse gadget-uri, proiecții, holograme.”, a mai spus primarul, în emisiunea Realitatea locală, la Dobrogea TV.
Acesta spune că proiectul va atrage mulți locuitori din județ. Noi suntem siguri că și din toată România.
Terenul nu a fost ales întâmplător. Acolo există posibilitate de extindere, pe de o parte, iar, pe de alta, va fi în apropierea de crama pe care o construiește Simona Halep, dar și de un hipodrom.
„Poate deveni un punct de atracție pentru a umple ziua unui turist.”, a spus primarul.
Acesta a precizat că cine vine în Ovidiu mai poate vizita, de pildă, Academia Gheorghe Hagi.
Aici veți găsi și una dintre cele mai frumoase alei de promenadă de pe litoral, dar pe malul lacului, cu locuri de joacă pentru copii, un debarcader, grădină de nuferi, etc.

Cert este că cine va veni în Ovidiu va putea petrece frumos cel puțin o zi.
Emisiunea în care a făcut aceste declarații poate fi urmărită mai jos.
Întrebarea mea este, de ce să faci un fel de theme park version al Dobrogei și să pui tot felul de lucruri din diverse părți într-un singur loc? Ca să ce? Ca să lași alte locuri fără atracții și să rescrii istoria oamenilor care au trăit aici de-a lungul timpului și în diverse zone?
Dacă cineva vrea să vadă Dobrogea, să vadă Dobrogea, nu să vadă Ovidiu și atât.