Gloria, prima platformă de foraj marin a României, afectată de un incendiu

platforma petroliera gloria (1)
Platforma Gloria în Portul Constanța Sud Agigea. Fotografie realizată în 2019

Platforma petrolieră Gloria, prima platformă petrolieră românească de foraj marin, a fost afectată de un incendiu. Nimeni nu a fost rănit.

Gloria, care a extras gaze din Marea Neagră din 1976, şi-a încheiat activitatea în 2019, când a fost adusă în Portul Constanța Sud – Agigea.

Reprezentanții ISU Constanța au anunțat că joi după-amiază, în jurul orei 15:34, pompierii militari au fost solicitați, prin apel la numărul unic de urgență 112, să intervină la un incendiu ce se manifesta la o platformă petrolieră dezafectată situată în Portul Constanța Sud-Agigea.

„Au fost alocate, ca forțe de intervenție, cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, autospeciala CBRN și o ambulanță SMURD B2. La fața locului au intervenit și două autospeciale de stingere de la două servicii private pentru situații de urgență. Incendiul se manifesta la sala motoare, cu degajare mare de fum și s-a extins la compartimentele adiacente. A fost localizat și lichidat în jurul orei 16.20. Nu s-au înregistrat victime. A ars o suprafață de 200 mp din platforma petrolieră dezafectată. În prezent, se execută cercetări în vederea stabilirii cauzei probabile care a dus la izbucnirea incendiului.”, a declarat Oana Manoilă, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea.

Fumul s-a făcut resimțit în o bună parte din port. Video AICI.

Ultima emisiune TV de pe Gloria

În decembrie 2019, am avut plăcerea să stau de vorbă cu unii dintre ei: veteranii de pe Gloria, prima platformă de foraj maritim a României. Au fost invitați de compania GSP să o viziteze, după ce a fost adusă în șantierul companiei, pentru a fi dezactivată. Au fost momente emoționante, au revăzut platforma după zeci de ani și și-au adus aminte de clipele grele, dar frumoase, trăite la bord. Mai jos puteți urmări emisiunile, realizate de către echipa Dobrogea TV.

Partea I: https://www.facebook.com/watch/?v=2359112614345582&extid=5quyriHU4zMm6PEu

Partea a II-a: https://www.facebook.com/DobrogeaTV/videos/782018795576423

Ultimul drum

„În anii 70 au început primele explorări (petroliere – n.r.) în Marea Neagră. Prin anii 80 a început exploatarea în perimetrul Istria, la renumita platformă Gloria. Aici aş vrea să vă dau un breaking news: pe 1 mai se încheie complet exploatarea gazelor care se face prin platforma Gloria, aceasta urmând să fie dezactivată, mutată la loc uscat şi tăiată la fier vechi. Platforma Gloria ne va părăsi în acest an”, spunea, în aprilie 2019, Sorin Gal, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), la Forumul Energiei, organizat de publicaţia Financial Intelligence.

Platforma a aparținut OMV Petrom. Austriecii au semnat, pentru dezafectarea platformei, un contract cu GSP Offshore, estimat la cinci milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei petroliere. Compania GSP este deţinută de omul de afaceri Gabriel Comănescu. Aceasta este prima dezafectare a unei platforme petroliere în România, la 40 de ani de la prima sa utilizare.

„Platforma Gloria şi-a adus din plin contribuţia la aprovizionarea cu energie a României. Producţia sa cumulată în ultimii 20 de ani este echivalentă cu peste 20 de milioane de plinuri auto şi cu energia necesară pentru a încălzi peste 170.000 de locuinţe. Însă, platforma a ajuns la limita duratei de viaţă şi se impune dezafectarea acesteia”, a afirmat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Upstream, în mai 2019.

Potrivit acestuia, compania va face toate eforturile ca acest proces să se desfăşoare în mod eficient şi în siguranţă.

Va rămâne în istoria off-shore

„Platforma Gloria va rămâne în istoria industriei offshore din România. Vom opera în continuare celelalte şase platforme de producţie offshore, care asigură peste 16% din producţia grupului”, a adăugat el.

OMV Petrom a luat decizia de dezafectare a platformei Gloria în 2018. Ulterior, în acelaşi an, a fost lansată o licitaţie pentru serviciile de dezafectare care a fost câştigată de GSP Offshore. Soluţia de dezafectare constă în repunerea în funcţiune a sistemului de ridicare/coborâre a platformei, poziţionarea platformei Gloria pe o barjă de transport şi tractarea acesteia până la ţărm.

Platforma Gloria este prima platformă de foraj marin din România. A fost inaugurată în 1976, fiind construită după o licenţă americană (Offshore CO, SUA). În 1980, platforma Gloria a finalizat forajul la sonda Lebăda 8 – care a devenit prima descoperire comercială offshore de hidrocarburi din România.

În perioada 1976-1986, Gloria a funcţionat ca platformă de foraj, forând 17 sonde cu o lungime cumulată de aproximativ 50.000 de metri.

Între 1987 şi 1998, Gloria a fost folosită ca platformă de producţie pentru primul zăcământ offshore pus în producţie în România – Lebăda Est.

Începând din 1998, platforma Gloria se află în poziţia curentă, la aproximativ 30 de kilometri de ţărm, în ape de aproximativ 40 de metri adâncime şi a fost folosită ca platformă de producţie. Producţia curentă este de aproximativ 200 de barili pe zi, reprezentând mai puţin de 0,15% din producţia totală a OMV Petrom.




Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Următorul articol

Secția de baschet a Clubului Sportiv Medgidia face înscrieri

joi sept. 15 , 2022
Secția de baschet a Clubului Sportiv Medgidia face înscrieri pentru copiii cu vârstele cuprinse între 6-7 ani. Sub îndrumarea antrenorului Alexandru Anton, clubul nostru creează un nou program pentru copiii care vor să facă un sport dinamic și complex. Dacă vrei o carieră pentru micuțul tău, nu ezită să-l înscrii! […]

V-ar putea interesa și: