Concentrarea intensă asupra unei sarcini îi poate orbi efectiv pe oameni, chiar față de stimuli care în mod normal atrag atenția.
Cea mai spectaculoasă demonstrație a fost oferită de Christopher Chabris și Daniel Simons în cartea lor „Gorila invizibilă”. Ei au realizat un scurt film cu două echipe care făceau schimburi de pase cu mingi de baschet, o echipă purtând tricouri albe, iar cealaltă tricouri negre. Cei care urmăreau filmul au fost instruiți să numere pasele efectuate de către echipa în alb, ignorând jucătorii în negru. Este o sarcină dificilă și care te absoarbe cu totul. Pe la jumătatea filmului, o femeie costumată în gorilă apare în imagine, traversează terenul de joc, se lovește cu pumnii în piept și pleacă. Gorila este vizibilă timp de 9 secunde. Multe mii de oameni au văzut filmul și cam jumătate dintre ei nu au remarcat nimic neobișnuit. Sarcina continuă – și mai ales instrucțiunea de a ignora una dintre echipe – este ceea ce provoacă orbirea. Dintre cei care urmăresc materialul video fără să aibă acea sarcină de îndeplinit, nimănui nu i-ar putea scăpa gorila. După cum remarcă autorii, cea mai remarcabilă observație a studiului lor este aceea că rezultatele li se par oamenilor foarte surprinzătoare. Într-adevăr, privitorii care nu au perceput gorila sunt la început siguri că aceasta nu a fost în film – nu-și pot imagina cum ar putea să le scape un eveniment atât de șocant.
„Studiul ilustrează două fapte importante legat de mințile noastre: putem fi orbi în fața evidenței și suntem, de asemenea, orbi față de propria noastră orbire.”
Paragraful de mai sus este extras din cartea laureatului Nobel pentru economie, Daniel Kahneman, „Gândire rapidă, gândire lentă”, pagina 44.
De fiecare dată când citesc despre acest experiment, mă gândesc la faptul că poate fi interpretat și în alt mod. Suntem orbi în fața evidenței și acest lucru ne face să pierdem din vedere lucrurile importante în viață. Ne irosim timpul în dispute sterile politice, în scandaluri financiare, discutăm despre politicieni neisprăviți și despre primari corupți, despre șpăgi, despre recompensarea zilelor de închisoare, despre autostrăzi care nu se mai fac, despre gunoaie, taxe pe care unii le vor mai mici, mașini mai scumpe, vacanțe mai îndepărtate de casă.
Dincolo de toate acestea există lucrurile importante, pe care le-am pierdut, cumva, din vedere: zâmbetul copiilor, liniștea familiei, fericirea lucrurilor mărunte, cărțile bune, tihna duminicilor, mirosul serilor de vară.
Unele dintre preocupările de mai sus sunt, evident, normale. Altele nu. Cred că orice persoană echilibrată și rațională nu poate să-și reprime un sentiment de ură, de ciudă, de frustrare pentru că nu ne putem bucura de aceste lucruri. Așa cum cei din experimentul de mai sus numărau pasele, noi suntem preocupați să numărăm banii pe care îi câștigăm (mulți sau puțini, nu contează), dar și să observăm – fără să vrem – cum mediul în care trăim se urâțește, parcă, pe zi ce trece.
Uitați-vă la Constanța ultimilor ani: dispar spații verzi, apar blocuri unde nici nu te aștepți, fără locurile de parcare stabilite chiar de actualii consilieri, care votează din cine știe ce motive, dispar locurile de joacă pentru copii, iar în loc apar numai promisiuni, dispar chiar poduri, cum e cel de la Butelii, care nu are nici acum un termen pentru reabilitare. Dispar și parcurile pe care le aveam, cum e cel Arheologic, așa cum au dispărut, în urmă cu mulți ani, la fier vechi, tramvaiele, singurul transport ecologic din oraș. Ecologic, așa cum ar trebui să avem, nu autobuze Diesel, de care vrem să cumpărăm, în condițiile în care Europa civilizată interzice motoarele Diesel în orașe.
Noi suntem orbi, dar orbi sunt și cei care ne conduc. Orbi că nu văd problemele reale ale acestui oraș, orbi pentru că dau Constanței nota 9, ca aspect și funcționalitate. Sau poate le văd și pur și simplu sunt neputincioși sau dezinteresați sau pur și simplu prea… individualiști.
Din păcate, mulți dintre noi suntem orbi față de propria orbire.
De același autor:
Oamenii care se dau cu zeamă de lămâie pe față. Îi recunoașteți?
Știți să recunoașteți un politician psihopat? Test
Cafeaua din Napoli și mafia din Constanța
Teoria Ferestrelor Sparte sau cum poate fi salvat un oraș
Puteți urmări Constanța 
% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.
Ok, frumos discurs. De acord! Insa care e soluția? Nu ii mai bagam in seama, invatam sa trecem impasibili pe langa prostiile lor facute in oras, fluieram fericiti pe str. Aurel Vlaicu, bara la bara, de luni de zile, in timp ce vedem si incompetenta celor ce lucreaza? Ne bagam cu capul in nisip ca strutii si spunem ce frumos miroase nisipul a mare? E asta o soluție?! Sau vreti sa spuneti ceea ce unii incepem sa ,,vedem” de ceva timp ca degeaba ne plângem, degeaba protestam, degeaba comentam, ei fac ce vor conform ,,agendei” lor.
Sa ne preocupam mai mult de gradina noastra. Sa emigram. Sa luptam. Sa intram in politica. Sunt si altele. Nu exista solutii general valabile, ci particulare si individuale.
De schimbat n-ai ce sa schimbi. Noi, ca natie, suntem nesimtiti. De-aia s-a si ajuns in situatia asta. Vrem parcari, dar gratuit. Vrem bani multi, dar fara sa muncim. Vrem benzi de biciclete, dar n-avem niciunul biciclete. Vrem sistem de transport in comun performant, dar cu transportul in comun merg doar babele si tiganii. Daca se umplea de biciclete pe strada, poate se scarpinau si ei dupa ureche si spuneau: „Ma, ce-i cu atatia biciclisti? Ce facem cu ei?” La fel si cu transportul in comun: „Ba, merg astia agatati de scara, nu mai facem fata. Cum o rezolvam?”
Romanul face doar daca dai cu biciu-n el. De-aia se si conformeaza cand emigreaza, ca in tarile civilizate dau astia cu biciu-n tine daca nu esti serios. E mentalitatea romanului de rahat. Ne implicam pe FB, semnam petitii online, donam 2 Euro si dormim linistiti noaptea ca am contribuit. Am contribuit o „putza”, sa zic asa, n-am contribuit cu nimic la rezolvarea problemelor, doar am navigat. Solutii nu exista, ca si daca vrei tu sa te implici, o sa fii singurul dobitoc cu pancarta in mana, claxonat de meltenii din BMW. Muta-te! Lasa-te biciuit!