Graffiti în Constanța. Cum au fost pedepsiți 3 tineri prinși în flagrant de Poliția Locală

graffiti constanta

Trei tineri din Constanța care au decis să „înfrumusețeze“ fațadele unui bloc situat la intersecția străzilor Petru Vulcan și Mircea cel Bătrân au fost prinși în flagrant de polițiștii locali. Folosind tuburi de vopsea tip spray, de diferite culori, cei trei băieți cu vârste cuprinse între 16-22 de ani au efectuat diferite desene tip graffiti, respectiv taguri „Love” și “2 Pac“.

Ca urmare a depistării, cele trei persoane au fost conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, unde au fost sancționați conform Legii nr. 61/1991, le-au fost confiscate cele patru tuburi de vopsea și li s-a impus să curețe desenele efectuate. Conform acestei legi, scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloace a acestora, se sancționează cu amendă. 

Poliția locală a decis să nu aplice legea: nu i-a amendat.

„Aceste fenomene antisociale care ne afectează pe toți pot fi semnalate cu încredere la numărul de telefon: 0241.484.205-Dispecerat. Direcția Generală Poliția Locală se află în permanență în sprijinul cetățenilor, acționând pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.”, au declarat reprezentanții Primăriei Constanța.

Citește și:

Poliția Locală Constanța a reușit să-i amendeze pe șoferii care parchează pe locurile rezervate persoanelor cu handicap cu mai puțin decât minimul prevăzut de lege

Poliția Locală Constanța, blândă cu cei care aruncă gunoaie la întâmplare

Poliția Locală Constanța renunță la WhatsApp

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.