GSP Bigfoot 2 a ajuns lângă nava eșuată Queen Hind. Operațiune spectaculoasă de ranfluare VIDEO

Barja GSP Big Foot 2 este adusă lângă nava eșuată (Sursă video: GSP, 19 ianuarie 2020)

Operațiunea de ranfluare a navei Queen Hind a început.

Barja GSP Bigfoot 2 a ajuns de dimineață în portul Midia și, în cursul zilei de 19 ianuarie, a fost poziționată lângă nava eșuată, cu ajutorul mai multor remorchere, după cum se vede în imaginile de mai sus.

Barja  va intra în submersie poziționându-se pe fundul bazinului portuar, lângă epavă, după care va începe operațiunea de sudare pe bordul epavei a sistemelor de prindere pentru verticalizare.

Operațiunea de sudare va dura circa 2-3 zile.

Operațiunea de ranfluare nu blochează portul, deoarece utilajele GSP se poziționează în afara șenalului, însă traficul portuar se va desfășura cu restricții de viteză și manevră.

GSP Big Foot queen hind ranfluare
Barja GSP Big Foot 2 a ajuns lângă nava Queen Hind (sursă foto: screenshot video GSP)

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a semnat pe14 ianuarie 2020, cu Grup Servicii Petroliere, contractul privind serviciile de dezeșuare și ranfluare a navei Queen Hind și scoaterea și neutralizarea încărcăturii din interiorul navei.

Valoarea contractului este de 19.150.000 lei, durata acestuia fiind de 35 zile de la semnare.

Durata contractului va putea fi prelungită doar dacă operațiunile nu pot fi realizate din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile sau restricțiilor impuse de Căpitănie sau alte autorități relevante.

Procedura de selecție a început pe 31 decembrie 2019, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța invitând 9 companii din țară și străinătate. Trei dintre ele au depus oferte.


Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.