Guvernul a decis să plătească din banii noștri o parte din salariile angajaților din turism

Reprezentanții Guvernului și ai HORECA s-au întâlnit luni

Guvernul României a acceptat, astăzi, două din cele 15 măsuri propuse de reprezentanții industriei HORECA.

Prima se referă la susținerea din fonduri guvernamentale a unei părți a cheltuielilor de salarizare pentru angajații din turism ale căror locuri de muncă vor fi menținute de angajatori. Cu alte cuvinte, toți românii vor plăti, din taxele și impozitele lor, o parte din salariile pe care patronii din turism le plătesc salariaților.

Hotelierii au cerut să le fie acoperită 40% din salarii până pe 31 martie 2021, în unele cazuri.

A doua măsură se referă la prelungirea acordării șomajului tehnic pentru sectoarele care nu își pot relua activitatea printre care si turismul.

De asemenea s-a convenit asupra unui calendar de redeschidere a sezonului turistic în România, a activității teraselor și cafenelelor, precum și alte măsurile de sprijin necesare pentru redresarea acestui sector afectat de pandemia de COVID-19.

Guvernul României a anunțat că premierul Ludovic Orban a continuat astăzi consultările cu reprezentanții industriei Horeca, în perspectiva reluării activității acestui sector, în condiții de siguranță, atunci când situația epidemiologică o va permite. Discuțiile au vizat stabilirea unui calendar de redeschidere a sezonului turistic în România, a activității teraselor și cafenelelor, precum și măsurile de sprijin necesare pentru redresarea acestui sector afectat de pandemia de COVID-19. Prim-ministrul a subliniat că la nivelul Guvernului sunt în etapă avansată de pregătire mai multe măsuri de sprijinire a economiei de care va beneficia și industria Horeca.

Ludovic Orban, premierul României
Ludovic Orban, premierul României

„În acest sens, sunt avute în vedere acordarea de garanții guvernamentale pentru creditele contractate de IMM-uri pentru capital de lucru și investiții, prelungirea acordării șomajului tehnic pentru sectoarele care nu își pot relua activitatea, într-o primă etapă, iar, ulterior, susținerea din fonduri guvernamentale a unei părți a cheltuielilor de salarizare pentru angajații ale căror locuri de muncă vor fi menținute de angajatori”, a anunțat Guvernul.

„Guvernul susține, prin măsuri active, reluarea activității sectorului Horeca, atunci când situația epidemiologică o va permite, însă această etapă trebuie atent pregătită, în condiții de siguranță sanitară pentru cetățeni”, a subliniat prim-ministrul.

Iată ce a cerut FPTR, federația condusă de omul de afaceri libanezo-român Mohammad Murad.

Mohammad Murad, președintele FPTR
Mohammad Murad, președintele FPTR

„Suportarea de catre stat, dupa incetarea starii de urgenta pana la data de 31.03.2021, a costurilor cu salariile pentru angajatii din turism, care vor reincepe munca si a indemnizatiilor de somaj tehnic – prin emiterea unui act normativ care sa prevada:

a). pentru perioada 15.05.2020 (posibil incetare starea de urgenta) – 31.08.2020, suportarea de catre stat a:

* indemnizatiilor de somaj tehnic pentru toti angajatii carora le vor fi suspendate temporar contractele individuale de munca (in vigoare la data incetarii stariii de urgenta);

* 75 % din costul salariilor pentru angajatii carora le va inceta suspendarea temporara a contractelor de munca si vor incepe munca, diferenta pana la valoarea salariilor de incadrare fiind suportata de angajator;

b). pentru perioada 31.08 – 30.11.2020 suportarea de catre stat a:

* indemnizatiilor de somaj tehnic pentru toti angajatii carora le vor fi suspendate temporar contractele individuale de munca (in vigoare la data incetarii starii de urgenta);

* 60% din costul salariilor pentru angajatii carora le va inceta suspendarea temporara a contractului de munca si vor reincepe munca, diferenta pana la valoarea salariilor de incadrare fiind suportata de angajator;

c). pentru perioada 01.12.2020 – 31.03.2021 suportarea de catre stat a:

* indemnizatiilor de somaj tehnic pentru toti angajatii carora le vor fi suspendate temporar contractele individuale de munca (in vigoare la data incetarii starii de urgenta);

* 40% din costul salariilor pentru angajatii carora le vor inceta suspendarea temporara a contractului de munca si vor reincepe munca, diferenta pana la valoarea salariilor de incadrare fiind suportata de angajator;

Aceste ajutoare se vor acorda numai pentru angajatorii care nu concediaza salariatii la data incetarii starii de urgenta, prin desfiintarea locurilor de munca sau concediere colectiva.

In cazul in care activitatea va fi intrerupta temporar de autoritati, statul va acoperi integral costurile cu indemnizatia de somaj tehnic pentru angajatii carora le vor fi suspendate contractele individuale de munca.”

Sursă foto: Guvernul României


Leave a Reply

Your email address will not be published.